Sorin Oprescu îi provoacă insomnii lui Traian Băsescu. Duminică seară, într-o emisiune tv, a anunţat că “ia în calcul” candidatura sa la Preşedinţia României, sătul de demagogia altor pretendenţi. “A lua în calcul” înseamnă o balanţă înclinată spre “da”. Unele sondaje îi dau lui Oprescu – fără a-şi fi declarat oficial candidatura – procente peste cele ale lui Geoană şi Antonescu şi nu departe de ale lui Băsescu. Candidatul PSD şi cel al PNL au progresat greu de tot şi fac eforturi gâfâite spre a-şi lărgi electoratul. Într-un tur II, şi unul, şi celălalt par victime sigure ale actualului preşedinte. Oprescu ar fi însă o nucă tare. Băsescu nu-l taie nici în carismă, nici în discursul “pe limba poporului” în care probabil că n-ar ezita, într-o confruntare unu la unu, să uzeze chirurgical de niscaiva descoperiri de prin arhiva Primăriei.

Handicapurile lui Oprescu nu-s nici ele de neglijat. Bilanţul municipal nu-l serveşte, dar poate invoca interesele de grup din Consiliul General. Mai ales însă îi lipseşte infrastructura naţională a unui partid puternic: Preşedinţia nu se câştigă doar în Bucureşti şi-n oraşele mari. Dar dacă negocieri complexe fac ca PNL ori chiar PSD să-şi reevalueze şansele şi să-l adopte, fie şi ca independent? Pentru că în turul II coaliţia antibăsesciană este pr

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.