„Sezonul estival trebuie să ne prindă cu A0 lotul 3 dat în circulaţie, astfel încât toţi cei care vin dinspre Piteşti pe autostrada A1 să ocolească Bucureştiul pe semicercul sudic, pe A0, şi să iasă spre Constanţa. Este o chestiune pe care vrem să o urmăriţi foarte atent şi să o monitorizaţi”, le-a transmis ministrul Sorin Grindeanu reprezentanţilor CNAIR.

Lotul 3 A0 Sud are o lungime de 17 kilometri și ar trebui, potrivit estimărilor ministrului, să fie finalizat „până la sfârșitul lunii mai sau începutul lunii iunie”.

La rândul său, secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu estima că acest lot din A0 Sud ar putea fi dat în folosință „până la sfârșitul lunii mai”.

Lotul 3 Sud al A0 leagă Bragadiru de Autostrada București-Pitești, A1. Acesta ar fi trebuit să fie gata încă din noiembrie 2023, așa cum era prevăzut în contract.

Termenul asumat ultima dată de constructorul grec Aktor, sfârșitul lunii aprilie, a fost din nou amânat. În total, acest tronson va înregistra întârzieri de peste 2 ani și jumătate, dacă va fi dat în folosință în iunie-iulie 2025.

Pe șantierul lotului 3 al A0 Sud s-a turnat asfalt pe întreaga lungime, însă mai sunt necesare lucrări la pasajele de la Țegheș, Dârvari și Ciorogârla.

George Simion, la un post tv francez: „Dacă nu vă treziți, Franța va dispărea”. Momente hilare:„Nous voulons o încetare a focului” I VIDEO
Recomandări
George Simion, la un post tv francez: „Dacă nu vă treziți, Franța va dispărea”. Momente hilare:„Nous voulons o încetare a focului” I VIDEO

În plus, Sorin Grindeanu a anunțat că în următoarele săptămâni ar putea fi finalizate și alte proiecte importante: Lotul 5 A1 Curtea de Argeș–Băiculești, Lotul 2 A7 Ploiești–Buzău, legătura de 10 kilometri a tronsonului 4 Craiova–Pitești și tronsonul Galați–Brăila.

Oficial, sezonul estival începe la 1 mai.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
„Aveți un candidat pe care îl susțineți, e autist, săracu'!” George Simion, derapaj inadmisibil în direct, la PRO TV, la adresa lui Nicușor Dan. Cuvintele candidatului la prezidențiale au stârnit un val de revoltă
Viva.ro

Ce înseamnă infarctul stomacal, boala care a ucis-o pe actrița Cristina Deleanu
Libertateapentrufemei.ro
Ce înseamnă infarctul stomacal, boala care a ucis-o pe actrița Cristina Deleanu
Criza din Ungaria: s-au raționalizat mai multe produse, după ce Viktor Orban a reglementat prețurile
Adevarul.ro
Criza din Ungaria: s-au raționalizat mai multe produse, după ce Viktor Orban a reglementat prețurile
Robbie Williams, dedicație în genunchi în fața Mădălinei Ghenea. Artistul și actrița au fost protagoniștii unui moment cu adevărat spectaculos. FOTO
Elle.ro
Robbie Williams, dedicație în genunchi în fața Mădălinei Ghenea. Artistul și actrița au fost protagoniștii unui moment cu adevărat spectaculos. FOTO
George Simion, prins cu minciuna chiar înaintea alegerilor prezidențiale! A aruncat bomba despre fondurile europene, dar realitatea îl contrazice dur! Comisia Europeană a spus clar ce se întâmplă cu banii pentru România!

Pe cine votezi în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale?
Observatornews.ro
Pe cine votezi în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale?
Horoscop 16 mai 2025. Berbecii au o zi care îi poate surprinde prin invitația la seriozitate și la o restricționare a manifestărilor emoționale
HOROSCOP
Horoscop 16 mai 2025. Berbecii au o zi care îi poate surprinde prin invitația la seriozitate și la o restricționare a manifestărilor emoționale

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI