Deja de la inceputul procesului contractele celor care pe la petreceri apar in chip de Michael Jackson au inceput sa se rareasca simtitor. Iar daca starul va fi condamnat pentru viol, ar insemna sfarsitul pentru cei care castiga de pe urma cantaretului. „Sunt ingrijorat din simplul motiv ca iubesc ceea ce fac acum”, a spus Kenny Wizz (foto), un actor din Las Vegas, care de 20 de ani isi castiga existenta imbracandu-se si dansand in stilul cunoscut al lui Jackson. „imi fac probleme ca show-urile mele nu vor mai fi privite la fel. Nu o data am fost intampinat cu comentarii de genul „iti plac copiii”, si altele la fel”, a spus Wizz.
Atunci cand cantaretul a fost acuzat oficial, companiile care pana atunci preferau sosiile lui Michael Jackson pentru petreceri au inceput sa ceara rezilierea contractelor cu actorii. „Am fost angajat de niste firme sa-l imit pe Michael, dar dupa declansarea scandalului am fost concediat”, sustine Ron Bartels, o alta sosie a cantaretului. „Chiar am auzit ca unor colegi de-ai mei li s-a cerut sa-l imite pe Michael Jackson cu catuse la maini”, a declarat Bartels, care are o firma de inchiriat sosii pentru petreceri.
Reticenta oamenilor in ceea ce priveste angajarea sosiilor cantaretului este confirmata si de Rob Garrett, patronul RHRN, cea mai mare companie care ofera astfel de servicii. „Eu nu am auzit de rezilierea unor contracte dupa ce au fost incheiate. Totusi, oamenii din bransa asta primesc din ce in ce mai putine cereri, dupa declansarea scandalului asta”, a declarat Garrett pentru ABC News. in schimb, au inceput sa fie cerute show-urile in care starul pop este luat peste picior. Nu multe din sosiile cantaretului accepta sa-si ia in ras idolul. „Ca de la om la om, nu vreau sa-i fac asa ceva lui Michael. Este ultimul lucru de care are nevoie”, spune cu tristete unul din veteranii acestei meserii, Joby Rogers.
Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!