Ionel Boldea, tânărul de 33 de ani, care i-a omorât pe cei doi și a rănit alți patru localnici a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, joi, după ce a fost audiat mai multe ore.

Anterior, bărbatul fusese reținut pentru 24 de ore de către procurori. Suspectul a fost prins, în noaptea de joi spre vineri, după 18 ore de căutări.

Potrivit unor surse judiciare, în urma efectuării testului rapid pentru depistarea drogurilor, la Spitalul Municipal Timișoara, individul ar fi consumat, înainte de atacuri, un cocktail cu amfetamină, cocaină și marijuana.

Potrivit procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, miercuri dimineața, bărbatul a bătut cu pumnii și picioarele, precum și cu un corp contondent, un cuplu de persoane în vârstă, în localitatea Făget.

Victima de sex masculin a decedat, iar soția sa supravie’uise ini’ial atacului, dar a suferit leziuni grave, fiind transportată la spital, unde a fost supusă atunci unei intervenții chirurgicale. Astăzi, medicii au anunțat decesul acesteia, potrivit Digi 24.

După ce i-a atacat pe cei doi soți, bărbatul a părăsit orașul Făget și s-a deplasat cu o bicicletă până în satul Teremești, unde s-a întâlnit cu o femeie, pe care a început să o lovească cu pumnii și cu un băț, până când a căzut la pământ. Femeia a suferit leziuni ce necesită 50 de zile de îngrijiri medicale și care i-au pus viața în pericol.

EXCLUSIV. PNRR-ul avansează în ritm de melc. Zeci de restanțe ale Guvernului Ciolacu. România riscă să piardă miliarde de euro
Recomandări
EXCLUSIV. PNRR-ul avansează în ritm de melc. Zeci de restanțe ale Guvernului Ciolacu. România riscă să piardă miliarde de euro

În trecut, potrivit reprezentanților Poliției Timiș, bărbatul a fost condamnat cu amendă penală pentru loviri și alte violențe după ce a bătut un tânăr care a avut nevoie de mai multe zile de îngrijiri medicale, în anul 2017.

De asemenea, Ionel Boldea a mai fost cercetat în alte două dosare penale pentru loviri și alte violențe.

Conform unor surse judiciare, Ionel Boldea le cunoștea pe cele două victime pe care le-a atacat în parcul din orașul Făget.

Cei doi erau părinții fostei iubite a tânărului, care nu au fost de acord cu relația lor, astfel că le-au interzis să se mai vadă.

FOTO: pressalert.ro


Citește și:
Primele imagini cu bărbatul care ar fi comis crima din Făget. Florin Ionel Boldea a ucis un om și a atacat alte cinci persoane / VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele
FANATIK.RO
Cinci zodii care pot face bani frumoși după Paște. Astrele se aliniază pentru ele
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Viva.ro
Wow! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Ionuț Cercel, prima reacție după ce campioana Inter Milano a sărbătorit titlul din Italia pe melodia sa „Made in Romania”: „O mare bucurie în suflet”
GSP.RO
Ionuț Cercel, prima reacție după ce campioana Inter Milano a sărbătorit titlul din Italia pe melodia sa „Made in Romania”: „O mare bucurie în suflet”
Țeapa pe care au luat-o doi pensionari care și-au cumpărat o casă: “Am fost trași pe sfoară”
FANATIK.RO
Țeapa pe care au luat-o doi pensionari care și-au cumpărat o casă: “Am fost trași pe sfoară”
Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
Știrileprotv.ro
Un șofer și-a verificat TIR-ul înainte de a ieși din țară prin Timiș. Ce a văzut l-a făcut să sune la 112
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
Unica.ro
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
BMW-ul străpuns de parapetul metalic pe A1 ar fi intrat în acvaplanare, înainte de impactul mortal. Noi imagini de la locul tragediei
Observatornews.ro
BMW-ul străpuns de parapetul metalic pe A1 ar fi intrat în acvaplanare, înainte de impactul mortal. Noi imagini de la locul tragediei
Horoscop 25 aprilie 2024. Peștii pot răsufla ușurați, șirul problemelor financiare se întrerupe, dar vor trebui să aibă o rezervă față de cheltuieli
HOROSCOP
Horoscop 25 aprilie 2024. Peștii pot răsufla ușurați, șirul problemelor financiare se întrerupe, dar vor trebui să aibă o rezervă față de cheltuieli

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI