Biologul român Vlad Cioflec a făcut o descoperire notabilă pe teritoriul țării noastre. El a găsit o nouă specie de gecko, una care în mod obșinuit nu trăiește în fauna României.

Din cele 5600 de specii de șopârle cunoscute în zilele noastre, peste 1500 fac parte din familia Gekkonidae numită și Gecko. Acest nume provine din dialectal Malay – gekoq; acesta, de fapt, nu este un cuvânt, ci o imitație a sunetului pe care îl scot aceste șopârle.

Vlad Cioflec, unul dintre biologii care face parte din echipa de specialiști ai Parcului Natural Văcărești, a anunțat că fauna României a devenit mai bogată, găsind în București o specie de gecko care până acum a trăit la aproape toţi vecinii noştri, în Ucraina, Bulgaria, Serbia şi chiar Ungaria.

Descoperirea făcută pe 30 iunie în Capitală ar putea anunța, având în vedere că specimenul găsit era unul tânăr, că specia se reproduce și în țara noastră, potrivit fieldherpingromania.wordpress.com.

Geckoul lui Kotschy a fost descoperit în București - foto: Vlad Cioflec

Geckoul lui Kotschy a fost descoperit în București – foto: Vlad Cioflec

Această specie se regăsește peste tot în lume, în zonele cu un climat cald, Ecuator, Emisfera Sudică, în deșerturi, insule și păduri tropicale. Poate avea diferite colori și modele, unele dintre șopârle își pot schimba culoarea și pot deveni mai luminoase pe timpul nopții. Sunt șopârle de dimensiuni mici, lungimea variind de la 2,5 cm la 30 cm. Durata de viață este cuprinsă între 20-25 de ani.


Familia tradițională, familia modernă și problemele lor. De ce nu mai rezistă căsătoriile ca pe vremea părinților sau bunicilor noștri

Cea mai lungă călătorie cu trenul în România. Este mai ieftină cu puțin decât un bilet de avion


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.