„Lucrările avansează bine, execuţia este la peste 50%, iar în două săptămâni baza podului va fi finalizată, urmând să se toarne asfalt. Se lucrează şi pe partea ucraineană, iar în România se ridică una dintre cele mai mari vămi moderne, pe aproape un kilometru de teren, cu clădiri administrative şi toate facilităţile necesare”, a notat Gabriel Zetea pe Facebook.
Investiția în noul pod rutier, care va facilita dezvoltarea schimburilor comerciale cu Ucraina, este de peste 25 de milioane de euro, bani europeni.
„Ce câştigă Maramureşul şi România după aproape trei ani în care am fost alături de Ucraina? Un nou punct de conectare directă cu comunitatea de români de peste Tisa. Posibilitatea de a dezvolta schimburile comerciale şi de a aduce prosperitate regiunii”, a transmis Gabriel Zetea.
Potrivit președintelui CJ Maramureș, podul peste Tisa ar putea fi dat în folosință la sfârșitul acestui an.
În prezent, traficul rutier între România şi Ucraina se face peste un pod din lemn şi metal, construit la începutul anului 2000, care are un singur sens de circulaţie şi două benzi pietonale, relatează TVR Info.
Odată cu începerea războiului din Ucraina, traficul rutier şi de persoane a crescut, iar structura podului este afectată, obiectivul nefiind conceput pentru trafic de mare tonaj.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_bcf5a58904dbfe230b7e12d9986f58fe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_838d7710e2cff83b7d1cc9f8f6501117.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_bb6b5b28e7e7a40949bccbd4e6f6c43b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_45610f7df1a118599cc95e0b7135d282.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_c2e4f004d7cd8a7610ecaab17bd352b7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_db78b0d65d3b1b16f647b6eb6de28dd9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_6f14d31260853ce61f5d48565900b478.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_9cd4b8c31889dc5ded86db60a4db65b9.jpg)