Testele se vor efectua pe 20 de voluntari, cărora li se va injecta vaccinul în braț pentru a se confirma dacă este sigur și dacă generează reacția imunologică necesară pentru apărarea organismului de virusul Ebola. Va fi o prima dintr-o serie de teste, la care vor colabora și medici britanici, care vor realiza experimente în Marea Britanie, Gambia, Mali și, probabil, Nigeria.
Daniel Bausch, de la Universitatea Tulane, expert în Ebola şi alte virusuri declara la începutul lunii august că SUA se află în prezent în posesia tehnologiei şi a ecuaţiei necesare pentru realizarea antidotului pentru Ebola, însă pur şi simplu nu se doreşte fabricarea acestuia de către marile companii farmaceutice.
"Financiar, companiilor nu le convine să pună la punct vaccinul. Sunt prea multe milioane de dolari investiţi, pentru un profit mic. Câteva mii de oameni bolnavi nu sunt suficienţi pentru ca un gigant farmaceutic să facă bani. Dacă, Doamne fereşte, se întinde epidemia, atunci altfel ar sta lucrurile", spunea faimosul profesor.
Virusul Ebola din Africa de Vest a făcut 1.552 victime din 3.069 de cazuri cunoscute în patru țări, dar numărul persoanelor infectate ar putea ajunge la 20.000, a avertizat joi Organizația Mondială a Sănătății (OMS).