Ce este Staţia Spaţială Internaţională – Istoria ISS
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
După paşii mai mult sau mai puţin timizi care au fost realizaţi în mod independent prin intermediul vechiilor stații spațiale Salyut, Skylab şi Mir, cele mai puternice naţiuni ale lumii s-au pus de acord asupra faptului că o cooperare în domeniul spaţial poate aduce multe beneficii. Staţia Spaţială Internaţională este unul dintre puţinele proiecte globale în care americanii şi ruşii au colaborat cu adevărat alături de alte mari agenţii spaţiale.
Cuprins:
Vorbim despre un amplu program spațial în care sunt implicate cinci mari agenții de profil din lume. Ne referim aici la NASA (SUA), Roscosmos (Rusia), JAXA (Japonia) și CSA (Canada), la care se adaugă agenţia europeană ESA.
Aceasta din urmă este o asociație alcătuită din mai multe țări europene, care ridică numărul total la 17 state care au cooperat de-a lungul timpul la acest proiect.
Pentru cei care nu cunosc detalii despre stația spațială, în acest articol am pregătit cele mai importante informații despre ISS.
Ce este Stația Spațială Internațională
Stația Spațială Internațională, The International Space Station (ISS) în limba engleză și Междунаро́дная косми́ческая ста́нция (МКС) în limba rusă, este un uriaș laborator aflat în stare de imponderabilitate.
Partea americană furninează energie şi oferă servicii medicale, în timp ce Rusia este responsabilă cu propulsia şi menţinerea staţiei pe linia de plutire prin utilizarea navei spaţiale Progress andocate. Astfel, este asigurat periodic un impuls pentru ca ISS să-şi menţină o altitudine constantă.
Este o structură artificială plasată pe orbită la o altitudine ce variază pe o plajă cuprinsă între 319,6 și 346,9 kilometri. De aceea, ea poate fi văzută cu ochiul liber de pe Pământ.
ISS a fost construită cu scopul de a studia efectele microgravitației și a menținerii vieții în spațiu și funcționează pe post de platformă de observație astronomică și de observare a Pământului.
Forța gravitațională în poziția orbitei ISS este doar puțin mai slabă comparativ cu cea a Pământului. Acest mediu de microgravitate este determinat de faptul că stația spațială este în cădere liberă pe măsură ce orbitează în jurul Pământului.
Stația spațială face o orbită completă a Pământului la fiecare 90 de minute. Asta înseamnă că ISS are o viteză medie de 5 mile pe secundă, adică 8.046,72 metri pe secundă.
Ca dimensiuni, ISS măsoară 108,5 metri în lungime, 72,8 metri în lăţime şi 20 de metri în înălţime. Suprafaţa totală a modulelor presurizate este de circa 840 m2, în timp ce masa staţiei este de 450 de tone.
Când a fost construită Stația Spațială Internațională
Stația spațială dispune în prezent de 15 module. Șapte dintre acestea aparţin SUA, cinci Rusiei, două Japoniei şi unul agenţiei spaţiale europene.
Unele module sunt presurizate, iar aici astronauţii pot locui fără costumele speciale. Altele sunt nepresurizate, iar utilizarea costumelor este obligatorie în acestea.
Modulele sunt, în fapt, laboratoare, spații de acostare pentru navele spațiale de mici dimensiuni, spațiu locuibil pentru astronauți sau spații de înmagazinare.
Totodată, stația servește și pe post de comandă pentru cercetări în domenii ca meteorologie, astrobiologie și științele materialelor. Pentru oamenii de știință este foarte important acest lucru deoarece pot studia fenomene „pure” care nu mai sunt influențate de gravitația de pe Pământ.
Sistemul ISS a fost asamblat din mai multe module, iar construcţia sa a demarat în 1998 prin lansarea primului modul de comandă, denumit Zarya.
Acesta a fost lansat pe orbită de la cosmodromul Baikonur din Kazahstan cu ajutorul unei rachete Proton-K și a fost montat la 20 noiembrie 1998. Ulterior au fost adăugate alte 14 module.
Modulul Zarya ar fi trebuit finalizat în 2004 sau 2005. Dar, în urma tragicului accident al navetei Columbia din februarie 2003, în care şi-au pierdut viaţa toţi cei 7 astronauţi aflaţi la bord, NASA a amânat celelalte zboruri spaţiale.
Drept urmare, ISS a fost finalizat abia în 2011. Ultimul modul al staţiei a fost, livrat de o navă spaţială, a fost AMS-02, în luna mai 2011.
Care a fost primul experiment românesc pe Stația Spațială Internațională
Primul experiment românesc la bordul ISS a fost CFS (Colored Fungi in Space) și a avut loc în februarie 2011. Este vorba despre o colaborare între Institutul de Ştiinţe Spaţiale, Institutul de Biologie al Academiei Române şi Universitatea Naţională Tehnică din Atena.
Patru biocontainere conţinând fungi şi spori au fost trimise pe ISS la bordul navei spaţiale Discovery. Experimentul a fost găzduit de Modulul ESA Columbus şi şi-a îndeplinit scopul de a determina efectul microgravitaţiei şi al radiaţiei cosmice asupra creşterii şi supravieţuirii speciilor de fungi coloraţi.
În decembrie 2014, țara noastră s-a alăturat Agenției Spațiale Europene (ESA), din care mai fac parte Belgia, Danemarca, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Norvegia, Spania, Suedia și Țările de Jos.
Stația Spațială Internațională va fi prăbușită în Oceanul Pacific
SUA și Rusia au anunțat în acest an că vor continua să finanțeze stația spațială până în 2024. Ceva mai târziu, la sfârșitul anului 2030, ISS va fi retrasă din activitate de NASA.
După ce va fi dezafectată, Stația Spațială Internațională va fi prăbuşită pe Pământ în mod controlat, mai exact într-un punct din Oceanul Pacific îndepărtat de orice suprafață de uscat.
Zona este cunoscută sub numele de „Punctul Nemo” și a fost denumită după personajul Căpitanul Nemo din romanul „Douăzeci de mii de leghe sub mări” scris de Jules Vernes.
Potrivit agenției spațiale americane, platformele spaţiale operate de companii private vor înlocui ISS ca spaţiu destinat cooperării şi cercetării ştiinţifice.
Vezi şi curiozități despre Lună, satelitul natural al Pământului!
