Aşa o fi vrut Dumnezeu, ca Ştefania să vină pe lume, în august 2009, fără 3 centimetri din esofag. Şi viaţa sa şi a familiei ei modeste să se transforme încă de atunci într-o lungă şi anevoioasă luptă.
Atrezia esofagiană, cum se numeşte boala aceea, a fost operată, până la urmă, prin ajutorul unor oameni senini la suflet, într-o clinică din Karlsruhe, Germania. Iar medicii de acolo au completat bucăţica lipsă din organ, astfel încăt esofagul să ajungă, totuşi, până la stomac, precum la oamenii normali. Şi se părea că va fi bine. Dar n-a fost aşa, fetiţa fiind depistată şi cu reflux gastro-esofagian. Tot ce mânca vomita, singurul aliment pe care-l tolera bine fiind laptele praf, Nutren Junior. La 3 ani, abia de cântăreşte 9 kilograme, deşi zâmbetul îi e plin de viaţă, ochii plini de curiozitate. După încă o vreme, a sosit şi ultimul verdict, confirmat şi de medicii din Germania: Ştefania suferă acum de stenoză esofagiană, o îngustare foarte pronunţată a acelui organ.
Ştefania are nevoie de lapte praf
La Spitalul Marie Curie, doctorul Mihai Stoicescu luptă, la rândul lui, cu suferinţa micuţei. Deja i-au fost făcute două intervenţii de dilatare a esofagului, operaţii ce necesită anestezie generală, diametrul acestuia ajungând de la doar un milimetru la cinci milimetri. Dar Ştefania va mai avea nevoie de încă 15, poate chiar 20 de astfel de dilatări, când se speră ca ea să poată trăi normal. Până atunci are nevoie de lapte praf, care e scump, 55 de lei o cutie, pe care o termină într-o zi, fiind singurul aliment ce-l tolerează. Iar medicamentele necesare sunt scumpe şi ele, astfel încât toate adunate costă 3.000 de lei în fiecare lună. Bani pe care familia Ştefaniei nu ştie de unde să-i mai găsească, veniturile părinţilor abia ajungând la 1.500 de lei.
Dar cine ştie, undeva acolo, printre cei care vor citi aceste rânduri, se află şi omul care le va oferi o mână de ajutor. Pentru ca Ştefania să poată cânta într-o zi, sănătoasă, aşa cum încearcă încă de pe acum.

Cum poţi ajuta:

  • Donează 2 euro (nu se percepe TVA) prin SMS la numărul 887, numai în reţelele Vodafone, Orange şi Cosmote
  • Poţi dona bani pe numele copilului, în contul Fundaţiei Ringier: RO48 ABNA 4100 2641 0029 8537, deschis la RBS BANK S.A.

Cum ne poţi contacta

Ştefania are nevoie de lapte praf
Dacă vrei să ajuţi, sună la telefonul 021.203.08.49 sau contactează-ne la adresa de e-mail: ajuta [email protected]. Dacă vrei să semnalezi cazuri, scrie la adresa de e-mail: [email protected] bertatea.ro. Contul Fundaţiei Ringier: RO48 ABNA 4100 2641 0029 8537, deschis la RBS BANK S.A.

Cum se împarte averea! Anamaria Prodan a anunțat câți bani primește Reghecampf la divorț: „Trădătorul e în genunchi”
PARTENERI - GSP.RO
Cum se împarte averea! Anamaria Prodan a anunțat câți bani primește Reghecampf la divorț: „Trădătorul e în genunchi”
Diana Șoșoacă, în doliu. A fost găsit MORT în casă: 'Avea 40 de ani, sănătos tun'
Playtech.ro
Diana Șoșoacă, în doliu. A fost găsit MORT în casă: 'Avea 40 de ani, sănătos tun'
Povestea dispariției Andreei, copila de 5 anișori găsită îngropată sub casa tatălui, după 15 ani, în Neamț
Observatornews.ro
Povestea dispariției Andreei, copila de 5 anișori găsită îngropată sub casa tatălui, după 15 ani, în Neamț
Horoscop 21 octombrie 2021. Săgetătorii s-ar putea să se confrunte cu situații neplăcute la serviciu
HOROSCOP
Horoscop 21 octombrie 2021. Săgetătorii s-ar putea să se confrunte cu situații neplăcute la serviciu
Cioloș, enervat de Șoșoacă în Parlament: 'Sper că aveți puțin pe conștiință minciunile'
Știrileprotv.ro
Cioloș, enervat de Șoșoacă în Parlament: 'Sper că aveți puțin pe conștiință minciunile'
Frumoasa sportivă a ţării, şocată după ce şi-a făcut analizele. Ce rezultat a citit: "Homosexualitate, risc ridicat". "Diagnosticul" medicului a bulversat-o
Telekomsport
Frumoasa sportivă a ţării, şocată după ce şi-a făcut analizele. Ce rezultat a citit: "Homosexualitate, risc ridicat". "Diagnosticul" medicului a bulversat-o
Cum cureți și cum dezinfectezi corect fiecare cameră din casă. Acum poți face asta rapid, simplu și fără clor
PUBLICITATE
Cum cureți și cum dezinfectezi corect fiecare cameră din casă. Acum poți face asta rapid, simplu și fără clor