Profesorul Hawking a realizat o analiză privind viitorul omenirii, aceasta fiind prezentată în cadrul summit-ul Tencent WE Earth. Potrivit fizicianului, sfârșitul lumii va veni până în anul 2600 și va fi cauzată de suprapopularea care va conduce la un consum nesustenabil de energie.

Teoreticianul în vârstă de 75 de ani a spus că populația lumii a crescut exponențial în ultimii 40 de ani și că în ritmul acesta nu va apuca „următorul mileniu”. El a spus: „Până în anul 2600, populația lumii va sta umăr la umăr, iar consumul de energie electrică ar face ca Pământul să strălucească ca un glob roșu-fierbinte. Acest lucru este incontestabil”.

Această viziune sumbră pentru viitor este motivul pentru care Hawking, a cărui teză de doctorat a fost descărcată de pe site-ul UNiversității Cambridge de peste 2 milioane de ori în câteva zile,  s-a alăturat inițiativei Breakthrough Starshot, care intenționează să trimită nave spațiale către Alpha Centauri – următoarea cea mai apropiată stea a sistemului nostru solar și să caute o nouă zonă locuibilă pentru pământeni.

El a declarat că „oamenii vor trebui să îndrăznească să păşească acolo unde nimeni nu a ajuns”, dacă doresc ca umanitatea să mai supravieţuiască unui alt milioan de ani.


Citește și: INTERVIU VIDEO | Românul de 102 ani care a supraviețuit masacrului de la Stalingrad: „Nicio zi nu m-am temut că mor în lagăr”


FOTO După căsătoria-șoc cu nepoata fostei soții, Hulk face un nou anunț incredibil: „Da, e adevărat”
PARTENERI - GSP.RO
FOTO După căsătoria-șoc cu nepoata fostei soții, Hulk face un nou anunț incredibil: „Da, e adevărat”
BOMBĂ! Un medic celebru din România anunță când se termină pandemia de Covid-19: ‘Gata, dispare’
Playtech.ro
BOMBĂ! Un medic celebru din România anunță când se termină pandemia de Covid-19: ‘Gata, dispare’
Medic din Braşov, atacat de urs în miez de noapte în curtea sa: „Deși am înlemnit și amuțit brusc, s-a repezit înspre mine”
Observatornews.ro
Medic din Braşov, atacat de urs în miez de noapte în curtea sa: „Deși am înlemnit și amuțit brusc, s-a repezit înspre mine”
Horoscop 20 septembrie 2021. Săgetătorii trebuie să fie înțelepți și să asculte până la capăt ce au de spus ceilalți
HOROSCOP
Horoscop 20 septembrie 2021. Săgetătorii trebuie să fie înțelepți și să asculte până la capăt ce au de spus ceilalți
Cum îți dai seama dacă mierea pe care o cumperi e 100% naturală. Metoda dezvăluită chiar de un producător
Știrileprotv.ro
Cum îți dai seama dacă mierea pe care o cumperi e 100% naturală. Metoda dezvăluită chiar de un producător
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
Telekomsport
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
În vara asta, o bucurie deschide o alta! FRESH 0.0 – optimism 100% răcoritor
PUBLICITATE
În vara asta, o bucurie deschide o alta! FRESH 0.0 – optimism 100% răcoritor