MENIU CAUTĂ
23 Mai. 2018 15:10

Paisprezece copii au rămas orfani după accidentul din Ungaria. Șase dintre ei sunt frați

Distribuie

Paisprezece copii au rămas orfani după accidentul din Ungaria. Patru dintre victime erau din comuna Bălăuşeri și aveau în total nouă copii, iar alții patru erau din comuna Mică și aveau cinci copii.

Cei nouă români care au murit în accident au lăsat 14 copii orfani.

Patru dintre victime – trei bărbați și o femeie – erau din comuna Mică, a declarat pentru Libertatea primarul comunei, Szekely Ladislau. Doi dintre cei decedați, Florian Lunca și soția sa, aveau trei copii. O a treia persoană decedată, Carol Lunca, era fratele lui Florian Lunca.

Tot din comuna Mica era și șoferul microbuzului care a produs accidentul, Petru Zălar, care era căsătorit și avea 2 copii.

Alte patru victime erau din comuna Bălăuşeri, satul Agrișteni, a spus primarul Sagyebo Istvan. Printre cele patru persoane din Bălăușeri care au decedat sunt Petru Mezei și soția acestuia, care se întorceau acasă la cei șase copii ai lor. Celelalte două victime sunt doi bărbați, unul dintre aceștia având 3 copii, a precizat primarul.

Şoferul microbuzului, Petru Zălar, un tânăr în vârstă de 35 de ani, făcea LIVE pe Facebook în momentul impactului. Surse din Ungaria spun că cea mai tânără victimă avea 23 de ani, iar cea mai în vârstă 56. Erau şapte bărbaţi şi două femei.

Accidentul rutier a avut loc marți după-amiază. Un microbuz s-a lovit de un camion în apropiere de orașul Ceglédbercel. Cel puțin nouă persoane și-au pierdut viața, în timp ce Ministerul Afacerilor Externe a activat celula de criză.

Citește și

VIDEO EXCLUSIV/„Călăul de boschetari' Sergiu Băhăian, părăsit de familie în puşcărie! „Devenim aşa, nişte tablouri uitate prin pod…'

Loading...
Comentarii