Studiu: Sedentarismul crește riscul de deces din cauza COVID-19

Comentează

Persoanele care au fost inactive fizic cel puţin doi ani înaintea pandemiei sunt mai susceptibile de a fi spitalizate, de a necesita terapie intensivă şi de a muri din cauza COVID-19 decât pacienţii care au urmat în mod constant recomandările de activitate fizică, potrivit unui studiu publicat în British Journal of Sports Medicine, informează AFP, citată de Agerpres.

Sedentarismul este depăşit ca factor de risc pentru o formă gravă de boală doar de vârsta înaintată şi de un istoric de transplant de organe, potrivit cercetătorilor, care au realizat acest studiu pe aproximativ 50.000 de pacienți.

Pentru a studia impactul potenţial al sedentarimului asupra severităţii infecţiei, spitalizării, perioadei petrecute la terapie intensivă şi decesului, cercetătorii au comparat evoluţia a 48.440 de adulţi infectaţi cu COVID-19 în perioada ianuarie-octombrie 2020 în Statele Unite.

Vârsta medie a pacienţilor a fost de 47 de ani şi aproape două treimi dintre aceştia au fost femei (62%). În medie, indicele lor de masă corporală (IMC) a fost de 31, imediat peste pragul de obezitate.

Aproximativ jumătate nu aveau boli anterioare, cum ar fi diabetul, bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC), o boală cardiovasculară sau renală şi cancerul.

Circa 20% prezentau unul dintre aceşti factori de risc şi aproape o treime (32%), doi sau mai mulţi.

Toţi îşi declaraseră nivelul de activitate fizică regulată de cel puţin trei ori între martie 2018 şi martie 2020 în timpul vizitelor la clinicile ambulatorii.

Dintre aceştia, 15% s-au descris ca fiind inactivi (între 0 şi 10 minute de activitate fizică pe săptămână); 7% au dat asigurări că respectă sistematic directivele sanitare (cel puţin 150 de minute pe săptămână).

Restul au raportat că au făcut mişcare într-o oarecare măsură (între 11 şi 149 minute pe săptămână). Aproximativ 9% din total au fost spitalizaţi, iar 2% au murit.

După ce au luat în considerare diferenţele datorate vârstei, etniei şi comorbidităţilor, cercetătorii au ajuns la concluzia că pacienţii sedentari cu COVID-19 au fost de două ori mai predispuşi să fie spitalizaţi decât cei care s-au declarat cei mai activi.

De asemenea, aceştia au fost cu 73% mai predispuşi să aibă nevoie de terapie intensivă şi de 2,5 ori mai predispuşi să moară din cauza infecţiei.

Prin comparaţie cu alţi factori de risc, cum ar fi fumatul, obezitatea, hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare sau cancerul, „inactivitatea fizică a fost cel mai important factor de risc în toate rezultatele”, au subliniat realizatorii studiului.

Factorii de risc cei mai asociaţi cu o formă severă de COVID-19 sunt vârsta înaintată, sexul masculin şi anumite patologii preexistente, cum ar fi diabetul, obezitatea şi bolile cardiovasculare. Asta înainte însă ca factorul inactivitate fizică să fie explorat.

FOTO; Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Poliția a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”. Poză cu o fată minoră și datele ei de identificare
9 oct.
Alertă răpire copil în Teleorman, după ce o fată de 12 ani ar fi fost urcată forțat într-un autoturism de către trei persoane
Fostul secretar general adjunct al Guvernului Bolojan, Cristina Trăilă (PNL), a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Foto: Inquam Photos / George Călin
9 oct.
Cristina Trăilă (PNL) a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Ce a spus fostul secretar general adjunct al premierului Bolojan după audierea la DNA
MONDEN
Cheherezade Okotaka la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Actrița care a apărut în serialul „Wednesday” de pe Netflix a urcat pe scena de la Vocea României 2026: „Am fost aleasă de Tim Burton”
Miruna Nacu și Robert Iosifescu la Vocea României 2026 | sursa foto: PRO TV
9 oct.
Robert Iosifescu și Miruna Nacu, surpriză la Vocea României 2026! S-au îndrăgostit în studio și au mers împreună la PRO TV
POLITIC
Cătălin Predoiu
9 oct.
Cătălin Predoiu, atac la liderii politici din România: „Trebuie să treacă dincolo de stereotipul PNRR și gestiunea de costuri”
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe 5 octombrie că l-a desemnat pe Luca Niculescu să formeze un Guvern. Foto: presidency.ro
9 oct.
Luca Niculescu a povestit culisele nominalizării ca premier de către Nicușor Dan: „Nu au fost discuții lungi. Când președintele îți solicită, n-ai cum să refuzi”
Ultimele știri
9 oct.
Ce s-a întâmplat la Vocea României 2026 când pe scenă a apărut Maya Giotea, tânăra care a primit Golden Buzz la „Britain's Got Talent”: „Nu mai cânt piesa asta niciodată”
9 oct.
Ilie Bolojan i-a răspuns lui Sorin Grindeanu, care ceruse un guvern PSD-PNL-UDMR
9 oct.
Când ar trebui, de fapt, să speli rufele la 90 de grade. Greșeala pe care o fac mulți oameni și care le poate deteriora hainele
9 oct.
Cutremur puternic cu magnitudinea 7,6 în Panama. A fost emisă alertă de tsunami pentru mai multe țări din America Latină
TRENDING
9 oct.
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
9 oct.
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
9 oct.
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
9 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Aeroportul din Madrid. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia
9 oct.
Cele mai bune cinci aeroporturi din lume, în viziunea stewardeselor și a piloților. Unul dintre terminalele din top are șemineu și balansoare
horoscopul zilei de astăzi 10 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
9 oct.
Horoscop 10 octombrie 2026. Fecioarele au șansa de a vedea luminița de la capătul tunelului și de a înțelege că există rezolvare
targ-craciun-laminor-2024-eli-driu
9 oct.
Târgurile de Crăciun și-au anunțat datele pentru iarna 2026. Orașele care fură startul în noiembrie și unde se închid primele
Un cuplu este surprins din spate, mergând mână în mână pe o plajă liniștită, în timp ce valurile blânde se sparg pe țărm, pe fundalul unui apus de soare plin de culori
9 oct.
Grecia a fost desemnată cea mai populară destinație din lume pentru luna de miere în 2027, depășind Bali și Maldive
Poziții de yoga pentru începători
9 oct.
O nouă analiză dezvăluie noile tendințe în turism pentru 2027: trasee istorice inspirate de filme, detoxifiere digitală și vacanțe axate pe fitness
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Se încearcă prinderea unui șarpe care se află într-o cadă, în baie
9 oct.
Descoperire șocantă într-o locuință din Medgidia: O mamă a găsit un șarpe în cadă, în timp ce se pregătea să îi facă baie copilului
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească lemnele de foc din sobe.Sursă foto: Facebook/ Sindicatul Europol.
9 oct.
Polițiștii din Satu Mare, obligați să cântărească zilnic lemnele pe care le ard în sobe: „Nu e mai ușor să calculeze cenușa?”
Fluviul Dunărea curgând la un debit mult mai mic, malurile apei sunt înconjurate de nisip
9 oct.
Trafic blocat pe Dunăre, la Capidava: O navă a eșuat după ce a ignorat limita de pescaj. A fost trimisă draga Parma
3 din 4 femei din mediul urban au o rutină de îngrijire a pielii. Foto: magnific.com
Analiză
9 oct.
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
Nicușor Dan, președintele României
9 oct.
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
9 oct.
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...