UPDATE ora 22.40: Hamish Harding, un miliardar britanic în vârstă de 59 de ani, om de afaceri și explorator, s-ar afla la bordul submarinului dispărut luni în Oceanul Atlantic, relatează BBC News și The Guardian.
El a anunțat pentru prima dată în luna iunie a anului trecut că se va alătura echipei care urma să vadă epava Titanicului. (Mai multe informații: Cine este Hamish Harding, exploratorul miliardar despre care se crede că se afla pe submarinul dispărut în Oceanul Atalantic)
UPDATE ora 19.40: Compania OceanGate, care operează submersibilul dat dispărut luni, anunţă că „explorează şi mobilizează toate opţiunile” în vederea aducerii înapoi în siguranţă a echipajului, informează BBC News.
„Toată atenția noastră se concentrează asupra membrilor echipajului din submersibil și a familiilor acestora”, a precizat OceanGate, într-un comunicat de presă.
Compania precizează că a primit „asistență extinsă” din partea „mai multor agenții guvernamentale și companii maritime de mare adâncime” în eforturile ei de a restabili contactul cu submersibilul.
„Depunem eforturi pentru întoarcerea în siguranță a membrilor echipajului”, a adăugat OceanGate.
OceanGate Expeditions, o companie privată americană care desfășoară submersibile pentru expediții la mare adâncime, a postat recent pe rețelele sale de socializare că una dintre expedițiile sale era „în curs de desfășurare”.
Compania cere clienților 250.000 de dolari (195.270 de lire sterline) pentru un loc în expediția sa de opt zile, pentru ca aceștia să vadă celebra epavă.
Compania prezintă călătoria pe submersibilul său din fibră de carbon ca fiind „o șansă de a ieși din viața de zi cu zi și de a descoperi ceva cu adevărat extraordinar”.
Submersibilul poate găzdui cinci persoane, spune compania. Echipajul include de obicei un pilot, trei turiști plătitori și ceea ce compania numește un „expert în conținut”.
Potrivit firmei, nava are are rezerve de susținere a vieții pentru 96 de ore, pentru un echipaj de cinci persoane.
O scufundare completă la epavă, inclusiv coborârea și urcarea, se pare că durează opt ore.
Paza de Coastă din Boston a precizat că ea conduce operaţiunile de salvare, în pofida faptului că expediţiile au loc în largul Canadei.
BBC notează că numărul persoanelor aflate la bordul submarinului dat dispărut este în continuare necunoscut.
***
Știrea inițială: Nu se știe deocamdată dacă și câți oameni se aflau la bordul submersibilului la momentul care a fost dat dispărut.
Micile submersibile transportă ocazional turiști contra cost pentru a vizita epava Titanicului, ducându-i pe doritori să vadă epava legendarului vas de croazieră scufundat pe 15 aprilie 1912.
Faimoasa epavă se află la 3.800 de metri adâncime, pe fundul Atlanticului și la aproximativ 600 km în largul coastelor din Newfoundland, Canada.
Pachebotul Titanic, cea mai mare navă a vremurilor sale, s-a ciocnit de un aisberg la 14 aprilie 1912, în prima călătorie de la Southampton, Anglia, la New York, SUA. Peste 1.500 dintre cei 2.200 de pasageri şi membri ai echipajului navei au murit în acel incident.
După descoperirea epavei, în 1985, Titanicul este amplu explorat.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d5cb3be29d54e5073be3c7e3737d9ce5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_88eecc29bf45cb4d4e5839d89d98b11a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_634a01ba40b09e3c6bfdfa2c29258ad5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_a0ec28f7b1a23769149fd1949b753d68.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_af10a6271baea720eed6a58841bc54f5.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6ad3f4c41bb03c68e2fde365052c2bb1.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_619d2721667fa5ffc1d397f6be8901ef.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_f4cb772e1bb5b5618a3d7f0160dc8aed.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_bb28a84f2f9f00b11418db080d305b47.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_4df14a8d79103cec0ea6f9080c26901d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_712800a85349ffc0af6db0251bf4631c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_084b9f0646349a0b6129b895e1128be3.jpg)
Monden
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_05e865c3e75d5d9b474239d8df3d21dc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_843a8ae3860962164a51ba895e0b9bef.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_707d23733770c869970ce183bf2121a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_f402c83e8b8f99807f174d0c530cb35f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_18b28074ae8e4f00493eccd7c832e3ef.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_7fee94bf18d5195b9600e168a6023da1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_02fd73abfdc5ea6d2de5c36435afa41e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_d7dce85daa1bcea3b3fe01831c6126e0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_7d9c35f0ee37486cfa5ff0df15fa059f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_e1a5ed2112216dc7d5c67b74aa617c18.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_dbd0609a072ff8641d782b0da0e4b52e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_4de7997e6ac307cfa0b3189e18ba6594.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2023/06/profimedia-0466928318.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_5c2e3fce8eb78001b59bb760714c44e8.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_ec8b4d95e9514311f1d6ed58f4197ef4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/ciprian-ciucu-a-facut-o-vizita-neanuntata-la-autobaza-stb-floreasca-construita-in-1950-si-s-a-enervat-cand-a-vazut-conditiile-de-lucru-176.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/varsta-minima-pentru-jocuri-de-noroc-ar-putea-creste-la-21-de-ani--noi-reguli-dure-pentru-publicitate-dezbatute-in-parlament-e1771268935516.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_ff1b05657a9b05a797c7295591fe72a2.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_0c1d35e3b30b3c0697d65d334bcdc968.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/daniel-pavel-desafio-aventura-pro-tv-domnul-dan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/investitie-baieti-2-1-1-scaled.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_e87b77ffafd0e2c35c92b4108a099e14.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_59b86c737eb2f33deb10d929eef7e73b.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_8cf0f6cfc7207baf86c5d8d57d3f46d4.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_16ca29bc7afe0d86f0b04b6cfab4168d.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/sorin-grindeanu-psd-cristian-otopeanu-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/jeanne-shaheen-sua-e1771271111443.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/vlogger-roman-cazat-burj-al-arab-dubai.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/tanar-operat-suub-picior-salvat-de-la-amputatie-foto-suub.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/gerald-stratford-in-varsta-de-77-de-ani-sursa-de-inspratie-pentru-designeri--foto-gerald-stratford.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/apeirofobia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/buchet-de-trandafiri-cadou-scaled-e1771250532976.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/saptaman-alba-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/bol-rez.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/trifoi-4-foi-gargarita.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/peste-cu-mercur.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/personal-medical-spital-servicii-ambulanta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/cenaclul-flacara-24-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/cristian-tudor-popescu-ii-cere-lui-nicusor-dan-sa-ia-atitudine-la-washington-e1771259406759.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/perchezitii-politie-e1770201304489.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/protest-sindicalisti-cotroceni-cereri-presedinte-nicusor-dan8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/robert-negoita-vlad-chirea-marian-vanghelie-inquam-elena-udrea-hepta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/steagurile-uniunii-europene-si-americii-relatii-ue-sua-foto-ilustrativshutterstock2613971831-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/recesiune--foto-ilustrativ-shutterstock1736991089-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.