Iată ce nu trebuie să faci de 1 ianuarie, potrivit site-ului crestinortodox.ro.
Noaptea de Anul Nou, precum şi ziua de 1 ianuarie reprezintă o perioadă încărcată de superstiţii, cu atât mai mult cu cât este marcată trecerea în anul următor. Drept urmare, primul lucru de care trebuie să ţinem cont, conform crestinortodox, este obiectul pe care îl avem în mână la trecerea dintre ani. Cu alte cuvinte, lucrul pe care vom pune mâna imediat după 12 noaptea va reprezenta cel mai important plan al vieţii în anul ce va urma.
O altă superstiţie este cea legată de dorinţa pusă la miezul nopţii. Aceasta nu trebuie rostită cu voce tare, întrucât nu se va mai îndeplini niciodată, ci rostită în gând şi neîmpărtăşită cu nimeni. Un alt lucru pe care oamenii nu au voie să îl facă în ajunul Anului Nou este să agaţe calendarul noului an înainte de 12 noaptea şi nici să întoarcă fila de calendar înainte de trecerea în anul următor, ambele atrăgând ghinionul asupra locuinţei.
Tot de ghinion vom avea parte în perioada următoare şi dacă intrăm în 2016 cu datorii sau fără bani în buzunar şi se spune că cel mai bine atragem norocul de partea noastră dacă avem bani noi, nefolosiţi, precum şi câte o bancnotă în fiecare portofel. În unele părţi ale ţării oamenii înceară pe cât posibil să nu strănute întrucât, spun aceştia, strănutul reprezintă un semn rău.
În acelaşi timp, se crede că este de prost augur să nu primeşti în casă prima persoană care îţi bate la uşă, în timp ce în unele zone se spune că dacă o femeie va intra prima în locuinţa ta vei avea parte de un an nu tocmai bun.
În prima zi din an, ce coincide în calendarul ortodox cu sărbătoare Sfântului Vasile, nu trebuie aruncat nimic din casă, nici măcar gunoiul, pentru a nu arunca odată cu el şi norocul.
Totodată, ar trebui să aveţi mare grijă cu obiectele din locuinţă şi să nu spargeţi nimic în prima zi a noului an. Începutul este întotdeauna o perioadă de bucurie, astfel că nu ar trebui să plângeţi pe 1 ianuarie, spune tradiţia.
Nu se înjură şi nu se folosesc cuvinte urâte în ajun şi nici în prima zi a noului an, pentru a nu avea parte de scandaluri şi certuri în perioada următoare, întrucât se spune că ceea ce facem de ajun şi de Anul Nou (1 ianuarie) vom face tot restul anului.
Când au apărut primele restricții electorale (atestate istoric) bazate pe vârstă minimă?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Când a avut loc prima dezbatere prezidențială televizată din istorie?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Ce țară a devenit democratică după ce dictatorul a pierdut un referendum pe care l-a organizat ca să se mențină la putere?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țara europeană cetățenii aleg nu unul, ci trei președinți în ziua votului?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este cea mai veche adunare parlamentară încă în funcțiune?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Libertateapentrufemei.ro
Ce nume extrem de rare au copiii lui Nicușor Dan. NU le-ai mai auzit în România. Detaliul pe care primarul Capitalei l-a dezvăluit despre familia lui: “Când s-a născut fetița...”
Adevarul.ro
Șoșoacă s-a aruncat în valuri, în Marea Neagră. „Și grasele poartă tricouri ude”
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Observatornews.ro
Criminalul din Chiajna care şi-a împins prietenul spre moarte, de la etajul 5, s-a dat singur de gol. La audieri a început să se bâlbâie
HOROSCOP
Horoscop 6 aprilie 2025. Săgetătorii s-ar putea să aibă dreptate cam în tot ce spun, dar contează foarte mult cum o fac