Fosta conducere a Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) pare să fi transformat instituţia într-o adevărată autoritate sanitarşpăgară.
Asta fiindcă nu mai puţin de 15 foşti angajaţi, în frunte cu Marian Zlotea, preşedintele ANSVSA, dar şi directorii Direcţiilor din Bucureşti şi Ilfov au fost trimişi în judecată de procurorii DNA, fiecare sub zeci de acuzaţii de luare de mită, instigare, dar şi constituire a unui grup infracţional organizat.

Şeful trimitea subalternii la «produs

Zlotea este acuzat, printre altele, că a primit mită 143.000 de lei, de la administratorul unui supermarket, pentru ca acesta să nu primească amenzi. Mita ar fi fost disimulată prin încheierea unor contracte de consultanţă, susţine DNA. Reprezentantul supermarketului a fost şi el inculpat. În paralel, procurorii susţin că Zlotea şi-ar fi pus subalternii să ceară mită.
Când nu erau bani, aceştia acceptau şi produse alimentare, în unele cazuri fiind folosite pe post de mită electorală pentru votanţii PDL, partid din care provenea Zlotea. Pe de altă parte, fostul preşedinte al ANSVSA este acuzat că a cerut câte 3.000 de lei pe lună de la fiecare inspector, bani care reprezentau cotizaţia lunară a fiecăruia pentru Partidul Democrat Liberal.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.