De când trupul tinerei a fost găsit în pădure, poliţiştii bucureşteni au audiat zeci de persoane din anturajul victimei. Prin birourile anchetatorilor au trecut cele trei fete ale Mihaelei, rude ale acesteia, dar şi prieteni sau colege de breaslă, alături de care prostituata câştiga zilnic, în medie 150-200 de lei. Explicaţii a dat şi concubinul Mihaelei, bărbatul care, de altfel, a găsit-o fără suflare în pădure. Poliţiştii vor stabili dacă individul trăia într-un concubinaj bazat pe interes alături de femeie şi dacă acesta are vreo legătură cu crima. Lângă cadavrul tinerei, care împlinise 30 de ani, a fost descoperit şi un bolovan, pe care s-au găsit mai multe urme de sânge. Anchetatorii spun că este posibil ca piatra să fi fost folosită în atacul asupra prostituatei. Deocamdată, procurorii, care au aflat că Mihaela suferea de mai multe afecţiuni, se vorbeşte chiar că ar fi fost epileptică, merg pe mai multe piste. Una dintre acestea ar fi că prostituata ar fi fost tâlhărită şi omorâtă de un client nemulţumit.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.