De-o cruzime greu de imaginat a dat dovadă un tânăr din Iași care a făcut sex în vie cu iubita, după ce și-a ucis propriul tată. Detaliile halucinante au fost dezvăluite de magistrații ieșeni care l-au condamnat definitiv pe Ionuţ Cristi Gâtlan la 9 ani și 6 luni de închisoare pentru omor.
Fapta pentru care bărbatul a fost trimis în spatele gratiilor a avut loc în octombrie 2016, scrie Ziarul de Iași. Potrivit judecătorilor, Ionuţ Cristi Gâtlan locuia împreună cu tatăl său cu care se certa frecvent, după moarte mamei.
Bărbatul a devenit violent, după ce tatăl său nu i-ar fi dat niște bani pe care i-ar fi datorat pentru îngrijirea unor animale.
„Tataie, nu-mi dai banii, te omor!”, asta i-a spus bărbatul tatălui, înainte de a recurge la gestul violent.
Orbit de furie, individul și-a lovit cu un par propriul părinte pe care l-a lăsat să zacă în agonie. Procurorii susțin că la violențe a asistat și o fetiță, nepoata victimei, dar și alte două persoane.
„Minora M.D.G. a susţinut că victima i-a spus fiului său «Lasă-mă în pace, nu mă mai bate», însă inculpatul i-a răspuns «Eu te omor în seara asta şi nici spitalul nu are ce să-ţi facă», după care a continuat să-l lovească“, au precizat judecătorii ieşeni.
Copila a fost cea care a alertat rudele despre ororile petrecute. Un alt martor le-a declarat procurorilor că bărbatul, care și-a omorât în bătaie propriul tată, a fost găsit în via din gospodărie, alături de o tânără care asistase la scenele barbare.
Cei doi tineri s-au sărutat, după ce ar fi întreținut relații sexuale, susține martorul.
În timpul anchetei, Ionuţ Cristi Gâtlan a recunoscut cu seninătate că și-a ucis tatăl. Pentru fapta sa, tânărul ieșean își va petrece următorii 9 ani și 6 luni în spatele gratiilor.