Ucraina continuă să se destrame în imediata noastră vecinătate, în Republica Moldova manifestanţii anti-Putin, care cer unirea cu România, au fost la un pas de a se ciocni cu pro-moscoviţii, iar în Ungaria, partidul Jobbik, care s-a declarat pe faţă împotriva ţării noastre, şi-a trimis reprezentanţii în parlamentul de la Budapesta cu un scor excepţional: 20,66%.
În acest context, Bucureştiul, care e departe de a avea nivelul de înarmare conform cerinţelor NATO, va primi sprijin militar de urgenţă din partea Statelor Unite.
Cuprins:
Ministrul apărarii Mircea Duşa a anunţat că o escadrilă de avioane americane F-16 va veni săptămâna aceasta în România, urmând să participe la exerciţii în spaţiul aerian românesc.
Bucureştiul are şi alte solicitări privind NATO, care vizează dislocarea unor escadrile în România până în 2017, când va deveni operaţională escadrila noastră de 12 avioane F-16 achiziţionate din Portugalia.
Partidul lui Viktor Orban a obţinut 44,61% din voturi la alegerile generale din Ungaria, care au avut loc duminică. Cu 20,66%, partidul de extremădreaptă Jobbik a câştigat teren faţă de 2010, când a intrat în parlament cu 17% din voturi.
Menţionăm că autorităţile române au interzis intrarea în ţara noastră a unor membri ai partidului Jobbik, pe motiv că aceştia au un comportament extremist împotriva ţării noastre.
Amintim în acest sens o declaraţie a liderului Jobbik, Vona Gabor: “Dacă apărarea drepturilor maghiarior din România înseamnă conflict cu România, Jobbik îşi va asuma această reponsabilitate”.
După ce, la sfârşitul lunii trecute, Rusia a ocupat Crimeea şi a desprins-o de Ucraina, ieri, manifestanţii rusofoni care ocupă de duminică sediul administraţiei locale din Doneţk, în estul Ucrainei, au proclamat o “republică suverană”.
Jurnaliştii nu au primit autorizaţia de a intra în clădire, dar reprezentantul lor a anunţat informaţia în faţa uşilor.