Pregătim Pâinea-Centenar, pe care o facem din 100 de cununi în formă de spice de grâu„, spune botoșăneanca Elena Timofte, cea care va coordona întreaga acțiune.

Târgurile de toamnă vă așteaptă cu bunătăți

Gabriela Ifrime, 19 ani, vă așteaptă cu pâine făcută ca la Moldova

Pregătirea începe la 9.00, iar pâinea va fi gata în jurul orei 11.00. Totul se întâmplă în cadrul Târgului de Pâine, care se încheie mâine, la ora 19.00. Peste 40 de producători și meșteri tradiționali vor expune, spre vânzare, diverse produse de panificație, dar și alte bunuri, specifice unui început de toamnă în gospodăria tradițională românească. Meșterii populari vor aduce o serie de obiecte specifice gospodăriei sau de artizanat tradițional: ceramică, linguri și alte cioplituri în lemn, ouă încondeiate, îmbrăcăminte.

Festivalul va cuprinde o serie de expoziții tematice intitulate generic „Drumul pâinii”, care vor prezenta publicului prezent unelte agricole folosite în ultimul secol și produse de panificație specifice unor momente din viața țăranului român, completate de momente artistice legate de tradiții străvechi ale secerișului, dansuri tradiționale și spectacole folclorice.

Târgurile de toamnă vă așteaptă cu bunătăți

Brașoveanca Mariana Sebeni are fel de fel de dulcețuri, chiar și pentru diabetici. Toate sunt pregătite din grădina ei

Cântăreața Saveta Bogdan, în Parcul Cișmigiu

Producători de must, vin, sucuri naturale, murături și de dulcețuri naturale, dar și meșteri populari vin și la Târgurile Toamnei organizate, în acest weekend, în Parcul Cișmigiu și în fața Primăriei Sectorului 1.

Ieri, Saveta Bogdan a vizitat târgul din Parcul Cișmigiu de unde și-a cumpărat legume și fructe de sezon. Costumul ei tradițional a atras privirile turiștilor aflați în parc, așa că vedeta a făcut zeci de poze cu străinii fascinați de ținuta ei.

Târgurile de toamnă vă așteaptă cu bunătăți

Saveta Bogdan ne-a arătat strugurii care-i plac cel mai tare

CITEȘTE ȘI:

Cât ne costă încălzirea în această iarnă. Centrală termică vs încălzire centralizată. Energie electrică vs lemne

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.