TARIFE RCA. ASF propune plafonarea tarifelor la RCA pentru șase luni. Cât vor avea de plătit șoferii

 1 comentariu
Google Discover Urmărește Libertatea in Google Discover

Autoritatea de Supraveghere Financiară propune practicarea pentru o perioadă de 6 luni a tarifelor de primă RCA din martie 2022, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, Valentin Ionescu, director general al Direcţiei Generale Asigurări, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Decizia fusese anunțată pe surse vineri de Libertatea, după ședința de joi a instituției în care s-a votat în unanimitate și intrarea în insolvență a Euroins.

„În urma analizelor de impact efectuate de ASF, având în vedere discuţiile cu principalii asiguratori din piaţă, pentru stabilizarea pieţei, şi pentru a veni in întâmpinarea consumatorilor, propunerea noastră este de practicare pentru o perioadă de 6 luni, a tarifelor de primă RCA din martie 2022. În acest sens autoritatea a aprobat în şedinţa Consiliului ASF Proiectul de act normativ pe care îl va transmite luni Ministerului Finanţelor ca autoritate competentă în materia reglementării. De precizat că, prin excepţie, în cazul în care tariful pe primă oferit este mai mic în 2023, atunci se va alege cel mai mic tarif. Pe lângă această măsură, şi pentru a ajuta în final consumatorii, ASF va discuta şi propune renunţarea la taxa percepută societăţilor de asigurare pe primele brute încasate din RCA", a declarat Valentin Ionescu.

Purtătorul de cuvânt al ASF, Daniel Apostol, a declarat săptămâna trecută că Autoritatea ia în calcul plafonarea tarifelor RCA, în vederea protecţiei consumatorilor.

RCA mai scump ca în Germania

Într-unul din episoadele amplei investigații pe tema pieței asigurărilor publicate de Libertatea în ultimele două luni, ziarul a arătat cum cea mai ieftină asigurare auto obligatorie din România a ajuns 200 de euro, mai mare decât minimumul din Germania și la nivelul unor state din SUA. Noile tarife au stârnit imediat nemulțumirea transportatorilor.

Tarife mai scumpe cu 16,28%, dar, de fapt, mai mari cu 35%

Conform raportului publicat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, comparativ cu cel din august 2022, tarifele de referinţă pentru RCA cresc în medie cu 16,28%.

Libertatea a arătat însă că ASF invocă ca termen de referință luna august 2022 ca să arate o scumpire mai mică. „Orice om sau firmă compară prețul curent cu cel al perioadei similare din anul trecut. Așa se fac bugete, așa înțelegi ce se întâmplă. „Cât costa pe vremea asta, acum un an?”. Și, la RCA, calculul ne dă 35%”, arată ziarul săptămâna trecută.

RCA pentru mașinile cu motor sub 1200 mc

Astfel, pentru autovehicule sub 1200 cmc, tariful mediu de referinţă va fi de 1.210 lei (1.027 lei în august 2022), între 1201 şi 1400 cmc de 1.262 lei (1.069 lei anterior), pentru 1401-1600 cmc de 1.417 lei (1.221 lei în august 2022), 1601-1800 cmc de 1.541 lei (1.330 lei anterior) şi între 1801-2000 cmc de 1.646 lei (1.446 lei anterior).

Conform ASF, la categoriile cu motorizări până în 2000 cmc, inclusiv, se încadrează 90% din automobilele asigurate RCA şi înregistrate pe persoană fizică.

În cazul persoanelor fizice, pentru categoria de vârstă până în 30 de ani, inclusiv, noile tarife de referinţă RCA sunt de 1.822 lei pentru motorizări până în 1200 cmc, de 1.931 lei pentru 1201-1400 cmc, 2.187 lei pentru 1401-1600 cmc, 2.327 lei pentru 1601-1800 cmc, 2.505 lei pentru 1801-2000 cmc, 3.304 lei pentru 2001-2500 cmc şi 4.709 lei peste 2.500 cmc.

RCA pentru categoria de vârstă 31-40 de ani

Pentru categoria de vârstă 31-40 de ani, tarifele vor fi de 1.114 lei (până în 1200 cmc), 1.123 lei (1201-1400 cmc), 1.236 lei (1401-1600 cmc), 1.364 lei (1601-1800 cmc) 1.481 lei (1801-2000 cmc), 1.972 lei (2001-2500 cmc) şi 2.832 lei (peste 2500 cmc), iar pentru categoria de vârstă de 41-50 de ani de 1.076 lei (până în 1200 cmc), 1.129 lei (1200-1400 cmc), 1.265 lei (1401-1600 cmc), 1.356 lei (1601-1800), 1.445 lei (1801-2000 lei), 1.974 lei (2001-1500 cmc) şi 2.912 lei (peste 2.500 cmc).

RCA pentru categoria de vârstă 51-60 de ani

În cazul persoanelor fizice între 51 şi 60 de ani, noile tarife sunt sunt de 1.006 lei (până în 1200 cmc), 1.048 lei (1201-1400 cmc), 1.195 lei (1.401-1600 cmc), 1.337 lei (1601-1800 cmc), 1.410 lei (1801-2000 cmc), 1.899 lei (2001-2500 cmc) şi 2.853 (peste 2.500 cmc), iar al persoanelor peste 60 de ani de 1.036 lei (până în 1200 cmc), 1.079 lei (1201-1400 cmc), 1.204 lei (1401-1600 cmc), 1.325 lei (1601-1800 cmc), 1.392 lei (1801-2000 cmc), 1.966 lei (2001-2500 cmc) şi 2.767 lei (peste 2.500 cmc).

RCA pentru mașinile electrice

În ceea ce priveşte maşinile electrice, tarifele RCA sunt de 2.742 lei (pentru categoria de vârstă până în 30 de ani), 1.643 lei (31-40 de ani), 1.509 lei (41-50 ani), 1.397 lei (51-60 ani) şi 1.440 lei (peste 60 de ani).

În cazul persoanelor juridice, tarifele sunt de 1.755 lei (până în 1200 cmc), 1.527 lei (1201-1400 cmc), 1.435 lei (1401-1600 cmc), 1.354 lei (1601-1800 cmc), 1.408 lei (1801-2000 cmc), 1.626 lei (2001-2500 cmc), 1.895 lei (peste 2.500 cmc) şi 2.736 lei (maşini electrice).

Anunțul plafonării după ce ASF a cerut inițierea procedurii de faliment în cazul Euroins

Anunțul făcut sâmbătă de ASF are loc în contextul majorării prețurilor la RCA începând cu data de 7 martie, dar și în cel în care vineri, ASF a anunțat că a decis „să retragă autorizația de funcționare a societății Euroins România, constatând indiciile stării de insolvență a companiei.” Euroins a încasat în 2022 peste două miliarde de lei, echivalentul a 400 de milioane de euro, de la asigurații din România, potrivit cifrelor furnizate de ASF pentru Libertatea.

Investigație de 2 luni și 60 de articole pe tema pieței de asigurări, City Insurance și Euroins

Libertatea a publicat, din 17 ianuarie 2023, o serie de investigații care au implicat ultimele două lovituri pe piața asigurărilor din România: falimentul City Insurance și insolvența Euroins. În plus, ziariștii au făcut dezvăluiri și din interiorul Autorității pentru Supraveghere Financiară (ASF)

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    corcoran 19.03.2023, 00:24

    E simplu, eu nu îmi voi mai face RCA la nici o mașină.

ALTE ȘTIRI
Macheta noului spital de boli respiratorii din Iași
Analiză
16:11
Bolnavii împărțiți în patru clădiri, spitalul nou blocat. Proiectul de 100 de milioane de euro de la Iași are constructor de un an jumătate, dar și clauză suspensivă
Nicușor Dan și Emmanuel Macron, în discuție
15:58
Nicușor Dan și Emmanuel Macron au discutat la Bruxelles despre atacurile cu drone ale Rusiei asupra navelor din Marea Neagră
MONDEN
Radu Ștefan Bănică
Exclusiv
17:03
Radu Ștefan Bănică, dezvăluiri despre sora lui, Violeta, studentă în America: „Îi face bine că se călește”
Radu Vâlcan
16:30
Insula iubirii, 17 octombrie 2026. Flacăra ispitei se aprinde în ambele vile. Imaginile vor șoca și vor aduce declarații incredibile
POLITIC
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025 și președinte PNL cu puteri depline din iulie 2025. Foto: Hepta
17:06
Ilie Bolojan anunță cum poate depune PNL moțiune de cenzură împotriva Guvernului Luca Niculescu, majoritar PSD
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025 și președinte PNL cu puteri depline din iulie 2025. Foto: Hepta
16:57
Ilie Bolojan, după ce PNL a decis să voteze Guvernul Luca Niculescu în Parlament: „Ca efect al intrării în opoziție, demnitarii susținuți de PNL își vor da demisia săptămâna viitoare”
Ultimele știri
Analiză
19:00
Vacanța de iarnă se reinventează: românii caută experiențe spectaculoase, dincolo de clasicele târguri de Crăciun
18:54
Două drone au fost doborâte deasupra Mării Negre de piloții români de F-16
18:40
Trafic feroviar blocat între Brașov și Hărman din cauza unei defecțiuni la un tren CFR Călători. Patru trenuri sunt oprite în gări
15:56
Stenograme din ședința PNL în care partidul lui Bolojan a decis să voteze Guvernul Luca Niculescu, majoritar PSD: „Domnule președinte, e un reproș pe care vi-l fac direct”
TRENDING
Analiză
07:18
Fostul șef DGIPI condamnat pentru favorizarea lui Puiu Popoviciu obține daune de 250.000 de lei, după achitare, din partea statului român
08:54
Prognoza ninsorilor pentru iarna 2026-2027 în România: ce regiuni vor avea mai multă zăpadă
16 oct.
Hârtia igienică dispare în 2026: ce o înlocuiește și devine trend global
16 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 17 - 23 octombrie 2026. Soarele va intra în zodia Scorpionului
Șoricel mic pe un teren acoperit de mușchi verde
15:08
Un șobolan în curte nu apare întâmplător: ce semnale transmite despre gospodăria ta și cum poți interveni
În ce ordine au apărut dinozaurii pe Pământ - Sursă foto: Shutterstock
14:57
În ce ordine au apărut dinozaurii pe Pământ
Un părinte și doi copii se îndepărtează de cameră pe o stradă din oraș, mergând alături de un autobuz cu două etaje de un roșu aprins (1)
13:52
Turiștii vor plăti mai mult pentru transport în Londra. Biletele de autobuz urmează să se scumpească pentru prima dată în ultimii patru ani
Un Husky siberian și o pisică British Short Hair împreună pe un covor
13:00
Cât costă să ai un câine sau o pisică. Bugetul lunar de hrană, servicii veterinare și accesorii
ceas deșteptător roz, așezat pe un covor e frunze galbene și portocalii de toamnî
12:09
Dormim cu o oră mai mult: cum funcționează regula „2-3-2” la schimbarea orei de toamnă
horoscopul zilei de astăzi 17 octombrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
16 oct.
Horoscop 17 octombrie 2026. Leii sunt tentați să își folosească întreaga autoritate pentru a-și impune părerea într-o problemă de serviciu
În cât timp se încălzește caloriferul - Sursă foto: Shutterstock
16 oct.
Cât durează până se încălzește un calorifer după pornirea căldurii
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Mașină răsturnată A2
13:24
Autostrada Soarelui A2, parțial blocată, după un accident în urma căreia o mașină s-a răsturnat pe plafon
Caniculă. Imagine ilustrativă Shutterstock
Analiză
13:00
Căldura extremă ucide de două ori mai mulți români decât accidentele rutiere: 100 de decese în timpul verii, pentru fiecare grad în plus
Angajati VAT Romania foto VAT copy
Analiză
10:00
Cum a ajuns gigantul elvețian VAT să investească masiv în România. Valvele fabricate la Arad sunt folosite în industria semiconductorilor
Mai multe mașini Chery Tiggo, o gamă de SUV-uri moderne, cu design premium și tehnologie avansată, disponibilă și în România
07:42
Chinezii de la Chery vor folosi componente fabricate la Timișoara pentru mașinile produse în Europa
Ilie Bolojan, Dominic Fritz, Sorin Grindeanu, Nicușor Dan. Sursa foto: Facebook, Inquam Photos / Octav Ganea
Analiză
16 oct.
După guvernarea Bolojan+Fritz susținută parțial de Dan+Grindeanu, începe guvernarea Dan+Grindeanu susținută parțial de Bolojan
reciclare-parc
16 oct.
România are infrastructura necesară pentru mai multe ambalaje circulare
Ilustrație stradă Sursa foto-Dumitru Angelescu
16 oct.
Cartea, ziua de pensie și inteligența artificială
Nicușor Dan, consultări cu Partidul Social Democrat. Sursa foto: Dumitru Angelescu
16 oct.
Ce-ai de faci așa, Nicușor?, pesedistule!