Tariful la energie electrică ar putea scădea în premieră. Anunțul făcut de Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței

Comentează

Tariful la energie electrică ar putea scădea, în premieră, la nivelul consumatorilor. În acest fel se va putea recupera prejudiciul creat la nivelul distribuitorilor care au practicat prețuri exagerat de mari în ultimii ani, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Diminuarea tarifelor la energie ar putea avea loc în contextul amendării unei companii care a organizat licitații publice, conform Mediafax.ro.

„A fost sancţionată pentru prima dată o companie organizatoare de licitaţii publice, Electrica SA, pentru că angajaţi ai săi au facilitat realizarea cartelului. Aceste înţelegeri au condus la costuri suplimentare pentru consumatorii finali care plăteau facturi mai mari pentru energia electrică, iar noi vom colabora cu Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) pentru recuperarea prejudiciului”, a spus Bogdan Chiriţoiu.

Președintele Consiliului Concurenței susține că în acest fel va fi recuperat prejudiciul creat tocmai clienților.

„Ceea ce vrem, în premieră, este ca împreună cu ANRE să recuperăm prejudiciul creat clienţilor de companii – păgubite ele, dar care au transferat aceste pagube la clienţii lor. Vorbim de ani mulţi în care preţurile au fost exagerate, practic de la privatizarea distribuţiilor de energie”, a explicat preşedintele Consiliului Concurenţei.

Chirițoiu este de părere că tarifele la energie electrică ar putea scădea odată cu diminuarea celor de distribuție.

„Scăzând tariful de distribuţie în viitor. E greu să dai compensaţii pentru trecut, dar cred că aşa cum ANRE le spune companiilor că au voie să crească tarifele cu X lei, poate să le spună că nu vor mai creşte cu X lei, ci le vor creşte cu X/2 lei, pentru că e de recuperat un prejudiciu din trecut. Am recomandat ANRE reducerea acestor tarife, iar ANRE ne cere sprijinul pentru a estima exact prejudiciul ce trebuie recuperat”, a menţionat Bogdan Chiriţoiu.

Pe de altă parte, energia electrică s-ar putea scumpi din nou, în contextul în care Parlamentul ia în discuție o nouă lege pentru sprijinirea producătorilor de energie verde.

Citește și VIDEO/Cum este transportul public în Istanbul, oraș cu o populație aproape cât a României și suprafață cât a județului Iași

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Proces Călin Georgescu Curtea de Apel București. Sursa foto: Eli Driu
10:24
Călin Georgescu a fost adus, din nou, la DIICOT pentru a doua zi de percheziții informatice. Cristela Georgescu a fost chemată și ea
Protestul fermierilor din Piața Victoriei, 15 septembrie 2026
10:07
Polițiștii din București fac percheziții după protestele violente din Piața Victoriei, de pe 15 septembrie
MONDEN
Cristina Rus și Andreea Bănică | sursa foto: Arhivă
10:36
Cine și-o mai amintește pe Cristina Rus de la trupa Blondy? Imagine rară cu vedeta care a dispărut din showbiz: Acum are 45 de ani și s-a fotografiat cu Andreea Bănică
Laura Cosoi si Cosmin Curticapean
10:16
Gestul simplu prin care soțul Laurei Cosoi menține romantismul în cuplu, după venirea pe lume a celei de-a cincea fetițe. „Mă emoționează”
POLITIC
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
6 oct.
STENOGRAME | PSD a discutat în ședința internă și varianta să voteze Guvernul Luca Niculescu pentru jumătate de an. Grindeanu a primit un mandat de negociere deschis
Marius Lulea (dreapta) a fost prim-vicepreședinte al partidului condus de George Simion până în noiembrie 2025. Foto: Profimedia
6 oct.
Marius Lulea, cofondator AUR, ar fi fost exclus din partid după 7 ani pentru că nu și-ar fi plătit cotizația. Cum se apără și documentul bancar
Ultimele știri
10:58
Cercetătorii au creat o moleculă care ajută la recuperarea memoriei în lupta cu boala Alzheimer
10:57
Un cuplu din SUA a cumpărat un pulover cu doar 58 de cenți. Câteva luni mai târziu, acesta s-a vândut cu 43.020 de dolari
10:56
Șoferul care a intrat cu TIR-ul direct într-o benzinărie pe Valea Oltului era băut. Turcul a fost rănit grav în accident
10:44
„Asia Express” 7 octombrie 2026. Ce se va întâmpla în concurs, după ce Gabi Torje şi Alexuc au câștigat Marea Imunitate
TRENDING
07:53
Frații Dedeman au dat în judecată statul român după ce au primit 5 lei pe metru pătrat pentru un teren expropriat în Iași
Interviu
10:00
Bogdan Jitea, istoric: „De-a lungul timpului, ori de câte ori a avut o ușă deschisă la ruși, statul român a fost în mare pericol”
6 oct.
Ce e „regula celor 1.000 de metri” pentru radare și cum pot șoferii anula amenda: un singur kilometru poate salva permisul și banii
6 oct.
Turcia a finalizat o linie feroviară de mare viteză până la granița cu Bulgaria: 353 de kilometri de șine, 31 de poduri, 8 tuneluri și trenuri care vor circula cu până la 200 km/h
Colaj O femeie in varsta tine in mana o tableta cu husa albastra, in timp ce sta intr-un fotoloiu// o fotografie veche cu o femeie imbracata in costum de dans
Longevitate
10:00
O femeie de 100 de ani mănâncă în fiecare zi același fruct: „Îmi place foarte mult”
O chelneriță care aduce nota de plată
09:37
Un turist a rămas uimit după ce a primit nota de plată pentru patru persoane, la un restaurant din Spania: „La noi ar fi costat cel puțin dublu”
Tânăr văzându-se în oglindă ca senior man. Conceptul de trecut și viitor, flux de timp, vârstă
Longevitate
09:30
Ce sunt markerii biologici ai îmbătrânirii și ce îți spun despre vârsta reală
Imaginea prezintă o vedere aeriană asupra orașului istoric Valletta, capitala Maltei, văzută la apus de soare.
09:11
Locul aflat la 2 ore distanță de București, cu plaje spectaculoase și monumente, unde se poate face plajă și în octombrie
Om senior odihnindu-se în pat cu mască de somn, care apare relaxat și confortabil, înconjurat de perne și pături în dormitor confortabil
Longevitate
06:30
Igiena somnului: 8 reguli simple pentru un somn odihnitor după 50 de ani
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
De ce să întorci borcanele după ce pui zacusca. Trucul care îți salvează conservele. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
De ce să întorci borcanele după ce pui zacusca. Trucul care îți salvează conservele
Un borcan transparent plin cu pasta de roșii, alături de o lingură din lemn cu bulion și câteva roșii proaspete pe o masă.
11 sept.
Cum se face sucul de roșii sau bulionul de casă
Minivacanță de 4 zile în noiembrie 2026: Sfântul Andrei și 1 Decembrie. Foto: Shutterstock
09:05
4 zile libere în minivacanța de Sfântul Andrei și 1 Decembrie 2026, pentru angajații din România
Imagine cu judecătorii CCR în noua componență, după ce Simina Tănăsescu a devenit președinta Curții. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
07:37
CCR decide dacă Guvernul trebuie să plătească 5.000.000.000 de lei pentru salariile restante ale magistraților
O aeronavă albă TAROM (cu numele de botez „Ivan Patzaichin” inscripționat în partea din față) staționată pe pista unui aeroport.
07:06
TAROM anunță probleme la cumpărarea online a biletelor. Locurile afișate pe site pot să nu fie cele disponibile în realitate
Luca Niculescu, Sorin Grindeanu Sursa foto Inquam Photos   George Călin, Facebook   Sorin Grindeanu
Analiză
07:05
Ce ar putea să-i satisfacă pe „greii” PSD în negocierile pentru cabinetul Niculescu: „Ar putea pune condiția ca guvernul să-și prezinte de la sine demisia”
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român