Țările europene nu vor părăsi acordul nuclear cu Iranul, indiferent de decizia SUA, a anunțat ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian. Franţa, Marea Britanie şi Germania vor rămâne în acordul privind programul nuclear iranian semnat cu Teheranul în 2015, scrie Agerpres.
''Suntem hotărâţi să salvăm acest acord, deoarece acest acord protejează împotriva proliferării nucleare şi este calea corectă pentru a opri Iranul să obţină arma nucleară'', a declarat Le Drian într-o conferinţă de presă comună cu ministrul german de externe, Heiko Maas.
Șeful diplomației germane a declarat că nu există nici un motiv pentru a renunţa la acordul semnat cu Teheranul de către şase mari puteri ale lumii - SUA, China, Rusia, Marea Britanie, Franţa şi Germania.
Anunțul celor doi miniștrii vine după ce preşedintele american, Donald Trump, a ameninţat cu retragerea SUA din acordul privind programul nuclear iranian neprelungind perioada de suspendare a sancţiunilor impuse Teheranului, care expiră pe 12 mai, dacă semnatarii europeni ai acordului nu remediază deficienţele documentului.