Răspunde Av Adrian Cuculis: Da, anumite plăți către autoritățile locale se percep, indiferent de situația imobilului, inclusiv dacă este locuit sau nelocuit. Aceeași este și situația persoanelor juridice, de exemplu, a societăților comerciale care au sediul sau un punct de lucru, pe raza localității, indiferent dacă își desfășoară sau nu activitatea la sediul respectiv sau dacă desfășoară doar activități sporadice, de sezon. Ele trebuie să plătească, începând de anul acesta, o taxă anuală pentru colectarea și prelucrarea gunoiului menajer. Toate detaliile privind aceste taxe, inclusiv valoarea lor, pentru fiecare contribuabil în parte, se stabilesc conform legii, de către consiliile locale, prin hotărâri, adoptate în fiecare an fiscal. Unele consilii locale nu au stabilit nicio taxă de gunoi pentru casele nelocuite. Altele au stabilit o taxă de gunoi mai redusă, pentru imobilele deținute de persoane care au domiciliul la oraș și care nu locuiesc în imobilele respective. Dar, desigur, și aceste decizii, ca oricare decizie de impunere, pot fi contestate, potrivit Ordinului ANAF nr. 3741/2015, în termen de 45 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal.

Citește și: A crescut taxa pentru gunoi în Capitală. Cât vei avea de plătit din 2018!

 

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Știrileprotv.ro
VIDEO. Călin Georgescu pune la îndoială existența războiului din Ucraina: ”Ați fost acolo? Puteți să spuneți 100% că așa e?”
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
FANATIK.RO
Cele 5 zodii care vor fi pe val în 2025. Protecție divină pentru ele un an întreg
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Elle.ro
Ce se întâmplă mai departe cu referendumul inițiat de Nicușor Dan după ce a fost validat de bucureșteni
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
CNA cere Comisiei Europene să investigheze TikTok pentru campania lui Călin Georgescu: Manipularea opiniei publice şi exploatarea tinerilor
Observatornews.ro
CNA cere Comisiei Europene să investigheze TikTok pentru campania lui Călin Georgescu: Manipularea opiniei publice şi exploatarea tinerilor
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI