Programul este inițiat de municipalitatea din Tel Aviv în colaborare cu ElectReon, o companie care dezvoltă un sistem care poate încărca vehiculele electrice în timp ce se deplasează.

Drumul electric va avea o lungime de aproximativ jumătate kilometri, dar tot programul pilot se va întinde pe aproximativ 2 kilometri.

Drumul inteligent va fi dotat cu încărcătoare wireless amplasate sub asfalt, cu ajutorul cărora autobuzele electrice își vor încărca din mers bateriile.

Dacă programul-pilot va avea succes, municipalitatea din Tel Aviv se va ocupa de extinderea și utilizarea drumurilor electrice către mai multe secțiuni din oraș, a anunțat Ron Huldai, primarul orașului.

Este de așteptat ca testarea să dureze aproximativ două luni, după care vor fi începute călătoriile cu pasageri.

Un proiect similar a fost implementat anul trecut și în Suedia, însă doar pentru vehicule, nu pentru autobuze. Mai exact, primul drum inteligent din lume a fost făcut pe insula suedeză Gotland din Marea Baltică, potrivit Autobild.

Foto: Captură CNN

Citeşte şi:

VIDEO | Arbitrul italian Daniele De Santis și iubita lui au fost uciși într-un apartament din Lecce

Transportatorii aerieni globali cer testarea pentru COVID-19, pe aeroporturi, a tuturor pasagerilor curselor internaţionale, pentru înlocuirea carantinelor

VIDEO Momentul în care Simona Halep și Gică Hagi au făcut spectacol pe ringul de dans
PARTENERI - GSP.RO
VIDEO Momentul în care Simona Halep și Gică Hagi au făcut spectacol pe ringul de dans
BREAKING: Petrică Cercel a murit după ce a luat covid-19. Informații de ultimă oră despre cazul lui
Playtech.ro
BREAKING: Petrică Cercel a murit după ce a luat covid-19. Informații de ultimă oră despre cazul lui
Un copil de şapte ani din Botoşani a murit în spital, după ce s-a simţit rău şi nu a mai ajuns la şcoală. "Iubirea lui mama ai plecat atât de repede la îngeri"
Observatornews.ro
Un copil de şapte ani din Botoşani a murit în spital, după ce s-a simţit rău şi nu a mai ajuns la şcoală. "Iubirea lui mama ai plecat atât de repede la îngeri"
Horoscop 16 septembrie 2021. Balanțele au nevoie de stabilitate, nu de situații pe care să le controleze deplin
HOROSCOP
Horoscop 16 septembrie 2021. Balanțele au nevoie de stabilitate, nu de situații pe care să le controleze deplin
O tânără a fost abordată în bar de un bărbat care i-a arătat contul cu zeci de mii de euro. Fata s-a uitat la telefon, iar ce a urmat l-a surprins total pe bărbat. VIDEO
Știrileprotv.ro
O tânără a fost abordată în bar de un bărbat care i-a arătat contul cu zeci de mii de euro. Fata s-a uitat la telefon, iar ce a urmat l-a surprins total pe bărbat. VIDEO
VIDEO | Gică Hagi şi Simona Halep, momentul serii. Toţi s-au oprit să-i admire. EXCLUSIV
Telekomsport
VIDEO | Gică Hagi şi Simona Halep, momentul serii. Toţi s-au oprit să-i admire. EXCLUSIV
Igiena intimă este o prioritate - care sunt pașii pentru o îngrijire corectă
PUBLICITATE
Igiena intimă este o prioritate - care sunt pașii pentru o îngrijire corectă