Cod galben de caniculă și temperaturi de 37 de grade Celsius

Prima avertizare meteo de la ANM este valabilă astăzi, 5 iunie 2025, în intervalul 12.00-21.00 și se referă la caniculă și temperaturi de până la 37 de grade Celsius.

„Joi, în cea mai mare parte a țării se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, iar disconfortul termic va fi în creștere. Temperaturile maxime se vor încadra între 30 de grade în nordul și centrul țării și 36-37 de grade, izolat în Banat și sud-vestul Olteniei, unde va fi caniculă. În Câmpia Română și Câmpia de Vest, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități”, se arată în avertizarea ANM.

Harta zonelor afectate de un cod galben de caniculă emis de ANM pentru joi, 5 iunie 2025

Cod galben de instabilitate atmosferică și ploi de până la 40 l/mp

A doua avertizare meteo de la ANM este un cod galben de instabilitate atmosferică și ploi de până la 40 l/mp.

„În Carpații Occidentali și Meridionali, în Banat, sudul Crișanei și vestul Transilvaniei  instabilitatea atmosferică se va accentua și se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale, în general, de 50-70 km/h) și pe alocuri vijelii și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor fi de 15-25 l/mp și izolat de 30-40 l/mp. Notă: fenomene de instabilitate atmosferică se vor semnala vineri, 6 iunie, în sud-vestul, centrul și nordul teritoriului”, au semnalat meteorologii ANM.

Război Israel-Iran, ziua a opta: Schimbarea regimului în Iran și uciderea lui Khamenei ar fi inacceptabile, afirmă Rusia
Recomandări
Război Israel-Iran, ziua a opta: Schimbarea regimului în Iran și uciderea lui Khamenei ar fi inacceptabile, afirmă Rusia
Harta zonelor afectate de codul galben de instabilitate atmosferică și ploi, joi, 5 iunie 2025

Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate

O altă avertizare meteo emisă de ANM, tot de cod galben, este valabilă vineri, 6 iunie 2025, între orele 12.00 și 21.00 și se referă la temperaturi deosebit de ridicate.

„Vineri, în Banat, Crișana, Maramureș, jumătatea nord-vestică a Transilvaniei și în jumătatea sudică a Munteniei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată și va fi disconfort termic. Local, indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități în vestul și sudul țării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 30 și 35 de grade, cele mai mari valori urmând a se înregistra izolat în Banat și Crișana. Notă: vremea va fi călduroasă, iar disconfortul ridicat, sâmbătă și duminică (7 și 8 iunie), în mare parte a țării”, au mai explicat meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie.

Harta zonelor afectate de o avertizare meteo ANM de cod galben de caniculă, vineri, 6 iunie 2025
Rezultate BAC 2025. Notele la Bacalaureat au fost publicate
Recomandări
Rezultate BAC 2025. Notele la Bacalaureat au fost publicate

Noile avertizări vin la mai puțin de 24 de ore de la furtunile care au făcut prăpăd în mai multe județe din țară, precum Argeș, Vrancea sau Ilfov.

În București, furtuna a lăsat în urmă mașini distruse, străzi inundate și copaci prăbușiți, după ce, timp de mai puțin de două ore, a plouat torențial, iar vântul a bătut cu putere.

Vezi Rezultate BAC 2025 – notele la Bacalaureat 2025 au fost afișate! Cum depui contestație la BAC 2025 – model contestație!


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.