Războiul din Ucraina, prin ochii lui Teo, un copil de nici 2 ani din Kiev. Mama lui, pentru Libertatea: „Pe timp de război, cei mici cresc în ore, nu în zile”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Sirenele antiaeriene sună atât de des, încât Teodor a învățat deja ce trebuie să facă. Atunci când aude zgomotul alarmei, băiețelul de 1 an și 9 luni își ia mama de mână și e gata să fugă la adăpost, arată un videoclip difuzat pe rețelele sociale de mama lui, Elza Patakina. Libertatea a vorbit cu femeia care a fugit din capitala Kiev și se află acum în localitatea Moghilău.
Imaginile cu Teddy, prezentate de publicația Blesk din Cehia, au devenit virale pe rețelele de socializare, iar clipul care arată cum afectează războiul un copil mic, nevinovat, a fost vizualizat de peste 3 milioane de oameni.
Libertatea a luat legătura cu Elza Patakina, 31 de ani, manager de nunți la Kiev. „Am reușit să plecăm din Kiev, acum eu, Teo și Vlad, soțul meu, suntem în relativă siguranță, în orașul Moghilău, în sud-est, la 400 de kilometri, aproape de granița cu Republica Moldova”, spune mama. „Părinții au rămas în capitală și mi-e teamă pentru viața lor”, completează ea.
„Trebuie să ne ascundem, mi-e frică”
Dar nici la Moghilău nu e liniște, de vreme ce clipul viral a fost înregistrat pe străzile din acest oraș.
„În videoclip îi spun lui Teddy că se aud sirenele. El răspunde imediat: «Trebuie să ne ascundem, mi-e frică!». Și privește cerul cu groază”, a explicat Elza, pentru Libertatea.
„Cel mic înțelege totul, chiar și în somn suspină și mă îmbrățișează”, se confesează mama.
Pe timp de război, cei mici cresc nu în zile, ci în ore. O copilărie fericită e acum un vis teribil. Toate mamele trebuie să-și adune puterile, ca să nu se reflecte panica asupra copiilor lor.Elza Pataki:
La Moghilău, familia Pataki e cazată într-o cameră cu 13 paturi, „dar măcar suntem în siguranță, mulțumim voluntarilor pentru acoperișul deasupra capului”.
„Prima noapte la Kiev, după ce au început bombardamentele, a fost înfricoșătoare, am stat într-un buncăr”, rememorează Elza.
„Nu am vrut să fug din țară fără soțul meu”
„Eu sunt în concediu de maternitate, iar soțul meu este inginer în industria nucleară, lucrează de la distanță. După cum știți, bărbații nu au voie plece din țară și, încetul cu încetul, începe să-i cheme pe toți la război”, spune Elza.
„Nu vreau să părăsesc țara fără soțul meu”, explică femeia. „Dacă am fi toți, eu, Vlad și Teddy, ar fi mult mai ușor. Sincer, nu cred că doar armata noastră bravă ne poate elibera. Ne e frică!”, adaugă ea.
„Mi-e dor de pace”, repetă Elza. În timp ce vorbim la telefon se aud sirenele. Teo caută pieptul mamei.
Viața pe timp de război merge mai departe. Cândva va fi pace, dar traumele vor rămâne.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina
