Teoria finală a lui Stephen Hawking, dezvăluită de ultimul său colaborator

 4 comentarii

La cinci ani de la moartea lui Stephen Hawking, fostul său colaborator Thomas Hertog dezvăluie într-o carte care a fost ultima teorie a celebrului astrofizician despre univers, informează Agerpres, care citează AFP.

Thomas Hertog a intrat pentru prima oară în biroul lui Stephen Hawking în urmă cu 25 de ani, în 1998, la Universitatea din Cambridge. „S-a produs un declic între noi", povesteşte Thomas Hertog, în prezent profesor la Universitatea catolică din Leuven.

Timp de 20 de ani cei doi au colaborat strâns împreună şi au construit o nouă viziune care a perturbat modul în care ştiinţa înţelege cosmosul. Aceasta a fost „ultima teorie" a lui Stephen Hawking, care a murit în 2018, la vârsta de 76 de ani.

Thomas Hertog a expus pentru prima oară în întregime această teorie, în cartea sa, „On the Origin of Time", publicată în primăvara lui 2023 în Regatul Unit şi în Franţa.

Într-un interviu acordat pentru AFP, autorul a povestit despre colaborarea sa cu mentorul şi prietenul său. El a descris cum Hawking a înţeles în cele din urmă că volumul său fundamental, „A Brief History of Time", vândut în peste 10 milioane de exemplare, a fost scris "dintr-un punct de vedere greşit".

„Legile fizicii se dovedesc a fi perfecte pentru ca Universul să fie locuibil"

De la bun început Hawking a adresat întrebarea care-l frământa: „Universul pe care-l observăm pare să răspundă unui design".

„Legile fizicii se dovedesc a fi perfecte pentru ca Universul să fie locuibil", a dezvoltat Thomas Hertog.

Acest lanţ remarcabil de circumstanţe favorabile se extinde de la echilibrul delicat care permite atomilor să formeze moleculele necesare chimiei, până la expansiunea universului însuşi, care permite apariţia unor structuri vaste precum galaxiile.

„De la naşterea sa violentă, Universul a apărut într-o configuraţie spectaculos de potrivită pentru apariţia vieţii - chiar dacă aceasta a apărut abia miliarde de nai mai târziu", scrie omul de ştiinţă.

Un răspuns la modă pentru această enigmă este „multiversul", o idee devenită recent populară şi în filme. Această teorie încearcă să explice natura aparent modelată a Universului, considerându-l unul dintre nenumăratele alte universuri care sunt „neinteresante, lipsite de viaţă", potrivit cosmologului în vârstă de 47 de ani.

Dar Hawking şi-a dat seama de „marea mlaştină de paradoxuri în care ne trage multiversul". Multiversul şi chiar cartea „A Brief History of Time" au fost „încercări de a descrie creaţia şi evoluţia Universului nostru din ceea ce Stephen ar numi o «perspectivă divină»", a continuat Hertog.

Timp de 15 ani, cei doi oameni de ştiinţă au făcut apel la ciudăţenia teoriei cuantice pentru a propune o nouă teorie, pornind dintr-un alt punct de vedere.

Au reuşit să dezvolte o comunicare nonverbală „un pic magică"

În 2008 Hawking şi-a pierdut capacitatea de a folosi sintetizatorul de voce, izolându-se şi mai mult. „Am crezut că acela era sfârşitul", mărturiseşte Hertog. Însă cei doi au reuşit să dezvolte o comunicare nonverbală „un pic magică" şi au continuat să lucreze împreună.

Se punea în faţa fizicianului, îi adresa întrebări şi-l privea în ochi. Hawking „avea o paletă largă de expresii ale feţei, variind de la dezacord hotărât la entuziasm maxim". Legătura era de aşa natură încât, potrivit omului de ştiinţă belgian, este „imposibil să distingem" ideile care emană de la el sau de la Hawking.

Teoria lor se concentrează asupra celor întâmplate în primele momente de după Big Bang. Mai degrabă decât o explozie consecinţă a unui set de reguli preexistente, cei doi sugerează că însuşi legile fizicii au evoluat în acelaşi timp cu Universul.

Deci, dacă te întorci suficient de mult în timp, „legile fizicii încep să devină mai simple şi să dispară", spune Hertog. „În cele din urmă, până şi dimensiunea timpului se evaporă".

Legile fizicii şi ale timpului ar fi evoluat într-un mod similar cu evoluţia biologică - titlul cărţii sale face trimitere la „On the Origin of Species" a lui Darwin.

„Biologia şi fizica sunt două niveluri ale unui mare proces de evoluţie". Cu toate acestea, este dificil de demonstrat această teorie, deoarece primii ani ai Universului rămân „ascunşi în ceaţa Big Bang-ului".

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    vudejea 29.05.2023, 02:53

    Matematica, fizica, astrofizica si multe alte ramuri stiintifice conexe sunt undeva fundamental gresite ! Nu poti sa construiesti pe cea mai mica eroare, de aceea toate astea au ajuns limitate, au ajuns intr-o fundatura. Matematica intemeiata pe axiome e fundamental gresita. Incet erorile se dezvaluie, ca de exemplu axiomele Euclid vs axiomele Lobacevski. Infinit plus infinit egal cu infinit plus 1? Ntz, notiunea de infinit e fundamental gresita ! Fizica? Habar nu au ce e majoritatea masei, greutatii universului , energiei, etc. Le numesc generic materie intunecata si energie intunecata...Ce sunt, habar nu au ! Habar nu au ce e gravitatia , se stie limitat doar cum functioneaza...Timpul, wow ! Au milioane de banuieli si presupuneri ! Lista necunoscutelor de rang esential e chiar de necuprins ! Cu atat mai mult, toata stima, toata dragostea pentru aceia ce bajbaie si continua sa caute in intuneric. Sper sa apuc sa aflu unde dispar electronii...Stiati? Orbitand nucleul atomului, electronii dispar, timpul trece si continua sa fie "plecati", apoi apar iarasi in alt loc al orbitei respectivului electron, asta in timp ce atomul continua sa-si pastreze starea si proprietatile...Gasesc asta de neconceput - dovada ca-s limitat! Fiecare persoana are un dop, o limita de intelegere , desigur diferita si unica precum amprentele. Hawkins, Einstein, etc etc, tot persoane limitate au fost, dar la 1km deasupra mea :) Doar Alfa si Omega e fara limite

  • Avatar comentarii

    Gandalf_the_Grey 29.05.2023, 18:55

    Geniul din, ăăă, Leningrad, ne comunică EX CLOPOTNȚĂ (buhuhuuu): „Matematica, fizica, astrofizica și multe alte ramuri științifice conexe sunt undeva fundamental greșite” spune el, apoi ne umple urechile cu un amalgam de pseudo-știință înecată-n chestii viscerale. Metoda de propagandă cea mai eficientă este folosită chiar și la un articol absolut ne-partinic: spui un adevăr (saltul cuantic al electronului) și dai un butoi de beșteleală pe bieții oameni de știință care nu-și fac treaba. Da, noroc cu propagandiștii bolșevici că mai avansează și fizica cuantică, matematica și alte științe d-astea, de le-nțelege și omu’ care-a absolvit magna-cum-laude – grădinița. Există un nume la toate astea, vorba lui Sorescu – ele se numesc simplu SEMIDOCTISM, cu forma acceptată de SEMIDOCȚIE (vezi DEX).

  • Avatar comentarii

    Cronos666 29.05.2023, 21:54

    Esti total pe langa cumetre. Sa iti bati joc de aceste doua somitati ale fizicii este aproape o blasfemie. Iar toti cei care te aplauda si iti dau like, mai mult ca sigur nu au inteles nimic din acest articol.

  • Avatar comentarii

    Gandalf_the_Grey 29.05.2023, 23:06

    Vudejea NU ESTE NICIO SOMITATE, poate a PROPAGANDEI de la Leningrad. E cumva coleg de-al tău de-i sari așa repede într-ajutor?

ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
8 oct.
Marco Rubio a plecat de la Atena cu un acord de 4 miliarde de dolari. Ce s-au angajat să cumpere grecii
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
TRENDING
Analiză
8 oct.
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
8 oct.
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
O femeie cu părul castaniu deschis stă pe o bancă de lemn într-o saună, cu ochii închiși, înfășurată într-un prosop alb
8 oct.
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
Un polițist local
8 oct.
Cum a anulat șeful Poliției Locale Constanța amenzi de peste 100.000 de lei. Directorul a fost trimis în judecată de DNA
Rareș Bogdan a fost audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos. Fotografie de arhivă: Profimedia
8 oct.
Rareș Bogdan s-a enervat pe Ilie Bolojan după ce a fost audiat la DNA în dosarul lui Fănel Bogos
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
8 oct.
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește