Lucrările de reparație și refacere a termoizolației vor fi efectuate de constructor, întrucât blocul e încă în garanție, după ce lucrările inițiale de reabilitare au fost recepționate în 2018, anunță primarul.

„Suplimentar, vom verifica toate blocurile executate de aceeași echipă, în privința calității execuției. Dacă e cazul, vor fi executate lucrări de punere în siguranță, tot pe cheltuiala constructorului”, a explicat Radu Mihaiu.

Primarul Sectorului 2 a subliniat că se va verifica cine este responsabil de acest incident, dincolo de constructorul care a efectuat lucrările de reabilitare. „Fie că e vorba de corupție, fie că e vorba de incompetență, vom afla”, a spus el.

„Unele nu au fost făcute cum trebuie și nici nu au fost recepționate cum trebuie. De când am preluat mandatul s-a schimbat și echipa care gestionează anvelopările de blocuri. Spun eu că a crescut calitatea lucrărilor, dar trebuie să gestionăm și lucrurile dinainte și vom verifica cine a facut recepția și cine este de vină. Pe lângă constructor, există și o responsabilitate a celorlați”, a completat Radu Mihaiu, într-o intervenție telefonică la Digi24.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.