„Discuţiile de astăzi au fost constructive, ambele părţi arătând flexibilitate şi un angajament de a pune capăt actualei incertitudini cu privire la Brexit”, a indicat purtătorul de cuvânt în urma reuniunii, potrivit Agerpres.

„Am convenit un program de lucru pentru a face astfel încât să ne ţinem promisiunile faţă de poporul britanic, să protejăm locurile de muncă şi securitatea”, a adăugat el.

Tot despre „discuţii constructive” au vorbit şi laburiştii: „Am avut discuţii exploratorii constructive despre cum să depăşim blocajul Brexit-ului. Am convenit un program de lucru între echipele noastre pentru a explora posibilităţile de acord”, a declarat un purtător de cuvânt al Partidului Laburist.

Camera Comunelor a respins miercuri la o diferenţă de un singur vot organizarea unei a treia runde de ”voturi orientative” asupra unor propuneri menite să ofere posibile soluţii alternative acordului de retragere din UE pe care premierul Theresa May l-a convenit cu Bruxelles-ul, dar care a fost respins până în prezent de trei ori de legislativul de la Londra.

De asemenea, tot miercuri, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a respins cererea premierului britanic Theresa May privind o amânare scurtă a Brexitului. El a precizat că dacă acordul retragerii nu va fi aprobat în nouă zile, Marea Britanie ori va părăsi Uniunea Europeană fără acord, ori va avea loc o amânare de lungă durată.

Foto HEPTA


Negociatorul şef al UE, scenariu presimist despre Brexit. „Marea Britanie are trei opțiuni”


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.