„În ceea ce priveşte termenul de la care primarii ar putea aplica sancţiuni pentru neîncheierea asigurării prevazute de Legea nr. 260/2008, opinia noastră este că acestea se pot aplica de la 5 august 2011”, a declarat, citată de incont.ro, Angela Toncescu, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).
Ministerul Administraţiei şi Internelor a anunţat că obligativitatea încheierii poliţei are ca termen limita 15 iulie 2011. Potrivit lui Toncescu, CSA va crea o bază de date comună atât pentru asigurările obligatorii, cât şi pentru cele facultative, care va fi pusă la dispoziţia autorităţilor locale. Din cele 8,4 milioane de locuinţe existente în Romania, doar 40% sunt asigurate în prezent împotriva calamităţilor naturale prin poliţe facultative sau obligatorii, iar 7,4% (în jur de 640.000 de locuinţe) reprezintă poliţe obligatorii.
Prima de asigurare anuală variază între 10 si 20 de euro, în funcţie de tipul imobilului, şi acoperă daune cuprinse între 10.000 de euro şi 20.000 de euro. Companiile autorizate să vândă poliţe de asigurare obligatorie sunt cei 13 acţionari ai Pool-ului, respectiv ABC Asigurari, Astra Asigurari, ARDAF, Carpatica Asig, Certasig, City Insurance, Credit Europe Asigurari, Euroins Romania, Generali, Grawe Romania, Groupama Romania, Platinum Asigurari şi Uniqa Asigurari.
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.