Înregistrarea cu Timur, postată acum trei zile pe TikTok de fotograful elvețian Davide Nestola, a devenit în scurt timp virală, relatează Blick. Clipul de un minut cu puștiul refugiat din Ucraina pescuind zâmbitor în apele lacului Lucerna a strâns deja milioane de vizualizări și are aproape 10.000 de comentarii.
„L-a văzut sâmbăta trecută, la Podul Capelei. Credeam că este un mic elvețian. O greșeală. Era Timur, un băiețel adorabil din Ucraina. Am știut atunci că aceasta ar putea fi o poveste incredibilă”, a explicat fotograful Davide Nestola.
Cu acordul băiatului, care pescuia relaxal în ciuda ploii mărunte, Nestola a făcut câteva fotografii și a realizat un scurt videoclip.
„Pescuiesc de când aveam șase ani”, spune Timur, pe filmare. Și-a descoperit pasiunea pentru pescuit în Ucraina. Acum locuiește în Elveția. „Războiul este de vină”, explică, relaxat, puștiul. Timur, care vorbește în limba engleză, a descris plecarea din patria sa natală ca fiind „tristă”.
„Deja învăț germana”, spune, mândru, tânărul refugiat. Întrebat ce i-a plăcut în mod deosebit până acum în Elveția, Timur face cu ochiul: „Lacul Lucerna și... Burger King”.
Mama lui Timur, aflată în Ucraina, a plâns a văzut videoclipul. Ea l-a contactat pe Davide Nestola prin Instagram și i-a scris: „A fost prima dată de la începutul războiului când nu am plâns de tristețe, ci de bucurie. Mulțumesc!”. Mama și fiul ține legătura telefonic, dar femeia a mărturisit că nu l-a mai văzut pe Timur „atât de fericit”.
Videoclipul cu Timur a fost difuzat și de posturile TV ucrainene.
@davnesto Timur and his love for fishing and more ? #streetphotography #photography #refugees #ukraine #switzerland #fishing #foryou ♬ LULLABY WALTZ - Marcel Coulomb
Acum, oamenii care au văzut filmare l-au contactat pe fotograf. „Unii vor să meargă la pescuit cu Timur, alții vor să doneze”, a mai spus Davide Nestola.
Ceea ce m-a frapat la Timur a fost că are o energie minunată, zâmbește, e cu picioarele pe pământ și nu se teme.Fotograful Davide Nestola:
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia
ivryernest 30.09.2022, 14:32
"Clipul viral"... Pe ce limbă or fi astea ?