Irina Schrotter, Dana Savuica si Catalin Botezatu au fost prezenti la Scoala de vara PSD de la Amara. Ce au cautat ei acolo? Au fost invitati de Codrin Stefanescu, secretarul executiv al partidului si organizatorul Scolii, pentru a le tine tinerilor membri ai PSD un curs despre eticheta, moda si imagine. Acesta a fost cursul la care tinerii s-au aratat cei mai interesati. Ei le-au pus o multime de intrebari vedetelor prezente in mijlocul lor, care mai de care mai la subiect. Asa au aflat si ei ce se poarta, cum trebuie sa se comporte ca politicieni, cum trebuie sa se imbrace si sa se asorteze, cum sa fie filmati, unde sa se uite in camera.
Daca Dana Savuica venea de la Bucuresti dupa o petrecere desfasurata cu o seara inainte, Irina si Catalin veneau din strainatate. Irina a venit pentru doua zile in Romania, special la Amara, tocmai din Sardinia, unde se afla in concediu.
Iar Botezatu a venit direct de la Viena. El era foarte bucuros pentru ca semnase un contract cu producatorii celebrului show „Circ du Soleil” (Circul Soarelui) urmand ca designerul roman sa le creeze costumele pentru spectacol. Care sunt destul de multe: 850 la numar. Sambata seara, Catalin trebuia sa fie tot la Viena, unde ar fi facut parte din juriul pentru Miss Europa. Dar a venit la Amara, pentru ca… de doua luni de zile Catalin este membru PSD apartinand de sectorul 5.
Tinerii PSD-isti s-au bucurat foarte mult si l-au primit cu aplauze in randurile lor. Acum mai ramane ca Botezatu sa le convinga pe cele doua doamne prezente, Irina si Dana, sa devina si ele membre de partid.
Ca tot veni vorba despre vacante, Sorin Oprescu ne-a povestit ca se pregateste sa plece in Grecia pentru o perioada de zece zile.
Tot sambata vicepresedintele PSD a tinut si el un curs la Scoala de vara prezentandu-le tinerilor, intr-un discurs degajat si original, aspecte din viata politicii.
Seara s-a terminat cu o petrecere incendiara pe malul lacului Amara. Aici s-a facut un foc imens de tabara, s-a dansat si s-a cantat alaturi de Sanda Ladosi, Marcel Pavel si fetele de la Galax. Tinerii au avut parte la aceasta adevarata petrecere campeneasca de mititei, frigarui, fripturi, cartofi prajiti si bere din belsug.