Principala cauză care îi împinge pe tinerii români spre sinucidere e depresia, o afecţiune care poate scăpa nediagnosticată şi care poate fi chiar mascată până când individul, care îşi anunţă gestul extrem, ajunge în pragul sinuciderii. Ceea ce este cu adevărat alarmant, conform specialiştilor Asociaţiei Române de Psihiatrie şi Psihoterapie (ARPP) şi cei ai Alianţei Române de Prevenţie a Suicidului (ARPS), este faptul că dolescenţii români, care au vârste cuprinse între 15 ani şi 19 ani, sunt mult mai predispuşi să-şi pună capăt vieţii decât puştii din ţările europene. “În România, frecvenţa cazurilor de suicid la tinerii de 15 – 19 ani este cu circa 50% peste media europeană şi cu 21% mai mare la adulţii români în vârstă de 50 – 54 de ani. Conform Institute for Health Metrics and Evaluation (2013), tulburarea depresivă majoră ocupa locul al doilea în privinţa afecţiunilor ce determină dizabilitate în România”, susţin sursele citate. Chiar dacă nu există studii epidemiologice, specialiştii sunt de părere că 10% dintre români suferă de tulburări de tip depresiv

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_6186ee75f4295b37141479c615c0dcb5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_594347af3ed147575f3cc2251898239c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_62bedbeda0a0231802a8a9f998366a2e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_c77c9b3d2c696598eb0c1756aef2f0a0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_b74818e32fecec9b3c907407f180d3d6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_6618e794a6fa9547fa339b363bba9ad2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_02cd2825a5f27dc7e95e1ef2fc6053af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_90e0dc84100198a5f4954ea0e989675c.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.