«Când are ocazia, se apucăde joc şi lasă totul deoparte»

Apropiaţii Ilenei Lazariuc ştiau de maimultă vreme de pasiunea acestuia. “Ori de câte ori are ocazia şi găseşte un rival pe măsură, se apucă de joc şi lasă totul deoparte. Întotdeauna i-au plăcut tablele”, au declarat pentru Libertatea surse din anturajul soţiei lui Ion Alexandru Țiriac.

Campionatul Mondial de table din acest an, organizat în vară la Monte Carlo (cum ar veni, la el acasă!), l-a determinat pe Ion Alexandru, rezident în Principatul Monaco, să nu se mai mulţumească doar cu statutul de spectator şi să-şi dorească o ciocnire cu adevăraţii profesionişti din branşă. Zis şi făcut. Fiul primului miliardar al ţării apare ca fiind înscris pe site-ul următoarei etape de Cupă Mondială, care începe pest4189-192583-aa.jpge 3 zile şi durează până pe 26 octombrie, la Londra. 

Competiţia, la care până acum şi-au anunţat participarea 224 de jucători profesionişti şi amatori din toată lumea, va beneficia ca locaţie de somptuosul hotel The Loose Cannon, un obişnuit loc de întâlnire al celor pasionaţi de table. Deşi se află la primul turneu adevărat, debutantul Ion Alexandru Țiriac are şansa lui, după cum ne arată Constantin Ciobanu, cel mai bun jucător român al momentului.

4189-192577-dd.jpg“Oricine vrea să participe trebuie să plătească o taxă modică, în funcţie de nivelul la care se înscrie: amator, semiprofesionist sau profesionist. Sumele achitate încep de la 125 de euro, dar pot ajunge şi la 1.250 de euro, iar câştigurile totale ale întrecerilor depăşesc 160.000 de euro. Ca să ajungi pe tabloul principal, însă, trebuie să câştigi o sumedenie de meciuri, în funcţie de numărul celor înscrişi”, ne-a mărturisit Ciobanu, care crede că, în proporţie de 99%, va fi şi el prezent la Cupa Mondială de la Londra.

Zarurile, în direct la TV

Tablele sunt sport naţional de zeci de ani, dar în România se joacă în formă organizată de puţină vreme. Cel mai bun “tablagiu” din ţară, Constantin Ciobanu, l-a învins, într-un meci transmis în direct la sport.ro, pe Dumitru Dragomir, unul dintre marii împătimiţi ai jocului.

4189-192582-gigig.jpgBecali: «Sunt cel mai bun la table!»

În România sunt 31 de cluburi care au şi secţii de table şi câteva sute de jucători afiliaţi la Federaţia de specialitate. Cel mai bun dintre ei e Constantin Ciobanu, prezent şi la Campionatul Mondial de la Monte Carlo, acolo unde s-a calificat între cei mai buni 64 din lume. Postul de televiziune 4189-192581-ta.jpgsport.ro a pus la cale o partidă între Ciobanu şi Dumitru Dragomir, preşedintele Ligii de fotbal, mare amator de table, care a fost transmisă în direct. Mitică a fost învins cu 5-3, fapt ce l-a determinat pe Gigi Becali să declare: “Bă, Mitică, m-ai făcut de râs!”.

De altfel, patronul Stelei se consideră un expert al jocului cu zaruri. “Mai bun profesionist decât mine la table nu există. Sunt cel mai bun. Alt secret şi alte formule mai profesioniste decât le joc eu nu s-au inventat”. Becali a dezvăluit în Libertatea şi cum trăieşte partidele. “Când dau o gherlă, trebuie să înjur, şi când intru şi dau un zar bun, trebuie să bat tabla”. Se pare că Becali joacă pe sume uriaşe, presa dezvăluind acum doi ani că a câştigat 10 milioane de euro după un meci cu un om de afaceri care s-a întins pe o noapte întreagă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.