Obiceiuri legate de aceasta zi

-in Muntenia era obiceiul de a se da foc unei carpe, cu fumul careia se afuma casa, curtea, grajdurile si toate incaperile de pe langa casa, pentru a indeparta raul si cu deosebire serpii care, conform credintei oamenilor, ies in aceasta zi din ascunzisurile lor de peste iarna;
-in dimineata acestei zile era obiceiul de a se matura casa si curtea si din toate gunoaiele adunate la un loc sa se faca un foc mare in mijlocul curtii, peste care tinerii sareau impregnandu-si hainele cu fum, spre a le merge bine peste vara;
-potrivit traditiei, este bine ca in aceasta zi persoanele care pot sa bea 40 de paharele de vin, cate unul pentru fiecare din cei 40 de Sfinti Mucenici.

Mucenici muntenesti

Ingredinte: faina, sare, nuca macinata, zahar, scotisoara, esenta de rom, coaja de lamaie
Mod de preparare: Se face un aluat mai tare, din faina, apa si putina sare. Se framanta si se lasa sa se „odihneasca”. Din aluat, se formeaza niste fasii rulate intre palme, mai subtiri decat macaroanele, din care se modeleaza covrigei sau opturi, cat mai mici, care se lasa sa se usuce de la o zi la alta. Se pune la fiert apa cu un varf de cutit de sare si, cand clocoteste, se introduc mucenicii uscati si se fierb bine. Inainte de a-i lua de pe foc, se pune zahar dupa gust, esenta de rom si coaja rasa de lamaie. Se servesc calzi sau reci, presarati cu nuca pisata, zahar tos si scortisoara.

Toate armele folosite de ruși pentru sprijinirea candidatului Călin Georgescu. România, terenul de testare a dezinformărilor Moscovei în lupta cu Occidentul
Recomandări
Toate armele folosite de ruși pentru sprijinirea candidatului Călin Georgescu. România, terenul de testare a dezinformărilor Moscovei în lupta cu Occidentul

Mucenici moldovenesti

Ingrediente: 1 kg faina; 250 g zahar; 200 ml lapte cald; 150 g unt; 9 linguri ulei; coaja rasa de lamaie; vanilie; 60 g rom; 5 oua
Mod de preparare: Se pune faina intr-un lighenas, se adauga maiaua (obtinuta din 100 ml lapte cald, 50 g drojdie, 3 lingurite de zahar si putina faina), laptele caldut si incalzit cu 250 g zahar, galbenusurile frecate cu sare si 150 g unt topit. Se framanta bine, se adauga albusurile batute spuma si se framanta bine cam 30 de minute. La sfarsit se mai adauga 5 linguri de ulei si se lasa aluatul la dospit circa 2 ore. Din aluat se fac bucatele groase de-un deget, se rasucesc in forma de 8. In tava unsa cu ulei se pun sfintisorii care se ung pe deasupra cu ou batut. Se rumenesc in cuptorul bine incins, se scot, se „mangaie” cu miere din belsug si se presara cu nuca macinata. (reteta preluata din revista „Credinta ilustrata”)

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

'În fostul meu soț a explodat un monstru'. Oana Ioniță, dezvăluiri tulburătoare la un an de la divorț. Ce a povestit coregrafa
Unica.ro
'În fostul meu soț a explodat un monstru'. Oana Ioniță, dezvăluiri tulburătoare la un an de la divorț. Ce a povestit coregrafa
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Viva.ro
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată casele din Maramureș ale vedetelor. Colț de Rai și-au făcut acolo!
Patru zodii care vor avea o săptămână de invidiat. Cele mai bune lucruri li se întâmplă lor
FANATIK.RO
Patru zodii care vor avea o săptămână de invidiat. Cele mai bune lucruri li se întâmplă lor
Delia, schimbare inedită de look. Cum au reacționat fanii și cum arată acum artista: „Ești fenomen” FOTO
Elle.ro
Delia, schimbare inedită de look. Cum au reacționat fanii și cum arată acum artista: „Ești fenomen” FOTO
'Aș prefera să nu mai fiu silit s-o votez vreodată'. Cristian Tudor Popescu, reacție dură la adresa Elenei Lasconi! Nu s-a mai putut abține!
Unica.ro
'Aș prefera să nu mai fiu silit s-o votez vreodată'. Cristian Tudor Popescu, reacție dură la adresa Elenei Lasconi! Nu s-a mai putut abține!
Atacul cibernetic de la Electrica: experţii susţin că riscăm să rămânem în beznă zile sau săptămâni
Observatornews.ro
Atacul cibernetic de la Electrica: experţii susţin că riscăm să rămânem în beznă zile sau săptămâni
Horoscop 10 decembrie 2024. Vărsătorii vor simți nevoia să se manifeste în fel și chip, ca să înlăture orice îndoială legată de ceea ce simt
HOROSCOP
Horoscop 10 decembrie 2024. Vărsătorii vor simți nevoia să se manifeste în fel și chip, ca să înlăture orice îndoială legată de ceea ce simt

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI