– Se spune că în ziua praznicului este bine să evităm deplasările în zone montane şi în locuri izolate, care ne pun viaţa în primejdie.
– Azi se fac pomeniri pentru sufletele celor care au murit în împrejurări dramatice, iar pachetele cu mâncare se împart şi persoanelor tinere, care poartă numele mucenicului Ştefan.
– Creştinii care se confruntă cu probleme de sănătate sau se judecă de mult timp cu persoane orgolioase e bine să aducă în casa lor o icoană cu Sfântul Ştefan, sfinţită în această zi.
– De asemenea, pentru sporul casei şi pentru sănătatea rudelor cu probleme mari de sănătate, trebuie să-l cinstim pe Sfântul Mucenic Ştefan prin fapte bune, iar reconcilierile sunt binevenite în această zi.
– În unele zone din Muntenia se prepară Pâinicile lui Ştefan. Dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac, uns cu miere, se fac pâinici în forme rotunde. Aceste dulciuri, care amintesc de pietrele care l-au ucis pe Sfântul Ştefan, se sfinţesc la biserică în ziua praznicului şi se împart copiilor săraci.

415.276 de români îşi sărbătoresc onomastica

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, numele Sfântului Arhidiacon Ştefan este purtat de 415.276 de români, dintre care 301.609 sunt bărbaţi şi 113.667 sunt femei. Majoritatea bărbaţilor sărbătoriţi, respectiv 269.336, poartă numele Ştefan, 3.255 se numesc Ştefănel şi alţi 500 au fost botezaţi Fane. Dintre femeile sărbătorite, 80.464 se numesc Ştefania, 22.630 sunt Ştefana şi 9.193 Fănica.
 

„Aveam amețeli, stări de leșin”. Mărturie cutremurătoare făcută de un fost campion al României, doctorul s-a uitat la el și în 10 secunde i-a spus ce boală are
PARTENERI - GSP.RO
„Aveam amețeli, stări de leșin”. Mărturie cutremurătoare făcută de un fost campion al României, doctorul s-a uitat la el și în 10 secunde i-a spus ce boală are
Florin Piersic jr, gest total nepotrivit în fața copilului. S-a întâmplat la IKEA
Playtech.ro
Florin Piersic jr, gest total nepotrivit în fața copilului. S-a întâmplat la IKEA
Elena, doctorița româncă ucisă în Germania, a fost sunată de 117 ori și amenințată, înainte de crimă: "Bucură-te cât mai poți!"
Observatornews.ro
Elena, doctorița româncă ucisă în Germania, a fost sunată de 117 ori și amenințată, înainte de crimă: "Bucură-te cât mai poți!"
Horoscop 7 mai 2021. Balanțele sunt deplin decise să facă o adevărată revoluție în domeniul financiar
HOROSCOP
Horoscop 7 mai 2021. Balanțele sunt deplin decise să facă o adevărată revoluție în domeniul financiar
Prima reacție a prințului Emanuel de Liechtenstein despre împușcarea ursului Arthur
Știrileprotv.ro
Prima reacție a prințului Emanuel de Liechtenstein despre împușcarea ursului Arthur
FOTO EXCLUSIV | Imagini şocante cu blana ursului Arthur, împuşcat de Emanuel de Liechtenstein
Telekomsport
FOTO EXCLUSIV | Imagini şocante cu blana ursului Arthur, împuşcat de Emanuel de Liechtenstein
Trucuri de la un nail artist pentru manichiură french la tine acasă (Publicitate)
PUBLICITATE
Trucuri de la un nail artist pentru manichiură french la tine acasă (Publicitate)