În urma acestui incident, trenul IRN 460 a staţionat la Giurgiu Nord, călătorii fiind preluaţi de o altă garnitură, iar R 9346 a staţionat la Târnavele, urmând să fie reînscris în circulaţie.

Potrivit Companiei Naţionale de Căi Ferate „CFR” SA, circulaţia feroviară a fost temporar oprită, pe linia Giurgiu-Videle din cauza deraierii peste macaze, la ieşire din staţia Răduleşti, a unui vagon din compunerea unui tren de marfă (al şaptelea de la locomotivă).

„Trenul, care avea în compunere 18 vagoane transcontainer, circula pe distanţa Giurgiu Nord-Curtici şi aparţine operatorului de transport feroviar privat Rail Cargo România. La faţa locului s-au deplasat reprezentanţii AGIFER, care vor ancheta cauzele producerii acestui accident, precum şi echipele de specialişti ale SRCF Bucureşti, care vor interveni pentru ridicarea şi repunerea pe linie a vagonului deraiat”, a transmis CFR.

Locomotiva şi primele șase vagoane din compunerea trenului de marfă au fost retrase, pentru a permite efectuarea circulaţiei trenurilor pe linia 1 şi 2 din staţia Răduleşti, spre staţia Videle.

Trenul IRN 460, care urma să tranziteze zona, a staţionat în staţia Giurgiu Nord, iar cei aproximativ 60 de călători au fost preluaţi de trenul R 9710, care circulă pe relaţia Bucureşti Progresu-Bucureşti Nord.

De asemenea, trenul R 9346 a staţionat de la ora 16:20 în staţia Târnavele, urmând să fie reînscris în circulaţie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

hurricane 01.09.2024, 22:43

trimiteti, un sms, un mail, o recomandata cu confirmare de primire, un porumbel calator, poate asa se apleaca si el catre infrastructura feroviara ca il vebem numai la tv, taiat de pamblici si aducand laude psd-ului din care face parte si el

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.