Tragedie aviatică în SUA, sâmbătă, 19 noiembrie, după ce un avion de transport medical s-a prăbușit. Patru oameni și-au pierdut viața. Medicii au ajuns imediat la fața locului.
Tragedie aviatică în SUA, în urma căreia un pacient și trei membri ai echipajului au murit după ce un avion de transport medical s-a prăbușit în statul american Nevada, a precizat sâmbătă compania care opera aparatul de zbor, transmite DPA. Micul avion decolase de pe un aeroport regional din Elko, Nevada, pentru a transporta un pacient cu probleme cardiace la un spital din statul vecin, Utah, potrivit România tv.
Aparatul s-a prăbușit la scurt timp după aceea într-o parcare din apropiere, potrivit ziarului local Elko Daily Free Press. Fotografii de la locul accidentului arată resturi carbonizate ale avionului și o mașină arsă lângă acestea, în parcare. Compania care opera zborul, American Medflight, s-a declarat "devastată" de accident și a precizat că va coopera pe deplin cu autoritățile americane pentru a găsi cauza prăbușirii.