Cadavrele carbonizate ale victimelor au fost găsite sub tavanul şi pereţii casei prăbuşite în urma unui incendiu violent care a cuprins locuinţa, cel mai probabil de la o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată.
Cele două victime au fost surprinse de incendiu în locuinţa bărbatului de 60 de ani, unde băiatul de 14 ani rămăsese să doarmă peste noapte, fiind prieten cu fiul proprietarului. Acesta din urmă se certase cu tatăl său în cursul serii de marţi, motiv pentru care a preferat să doarmă afară, într-o căpiţă cu fân, informează Mediafax.
„În momentul în care echipajul de pompieri a ajuns la locul intervenţiei, incendiul se manifesta cu violenţă la locuinţă, fiind sesizaţi de către fiul victimei că în interiorul casei ar putea fi tatăl său şi un prieten, fără să ştie dacă aceştia au reuşit să se salveze. Din păcate, după lichidarea incendiului, care a distrus în totalitate imobilul, trupurile băiatului de 14 ani şi bărbatului de 60 de ani au fost găsite carbonizate sub tavanul şi pereţii dărâmaţi ai casei”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Petru Iftene.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.