Tragedie la o nuntă din Prahova, după ce unul dintre invitați a murit în timpul petrecerii. Bărbatul în vârstă de 51 de ani, participa la eveniment, când la un moment dat i s-a făcut rău. Medicii nu au mai putut face nimic pentru acesta.
O nuntă din Drăgăneşti, Prahova, s-a transformat într-un coşmar după ce unuia dintre invitaţi i s-a făcut rău brusc. Nuntaşii au sunat imediat după ajutor, însă medicii nu l-au mai putut salva. Bărbatul, originar din Drăgănești, a participat în noaptea de sâmbătă spre duminică la o nuntă în aceiași localitate.
Se pare că nuntaşul, în vârstă de 51 de ani, chefuia alături de ceilalţi invitaţi, iar la un moment dat i s-a făcut rău. Medicii de pe Ambulanță ajunși la fața locului au încercat să-l resusciteze, dar bărbatul nu şi-a mai revenit. Cel mai probabil, decesul are la bază cauze medicale. Trupul neînsuflețit a fost transportat la SML în vederea efectuării necropsiei, iar poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.