Doua accidente de circulatie grave au indoliat mai multe familii din judetele Sibiu si Maramures. Sase tineri au murit pe loc, fiind scosi cu greu dintre fiarele contorsionate ale masinilor ucigase. Alte 13 persoane implicate in cele doua accidente, din care 12 copii, au fost internate in spital.
Un politist din judetul Sibiu a murit, iar 12 copii au ajuns la spital. Accidentul a avut loc in comuna Cristian, situata la 5 km de Sibiu. Politistul, in varsta de 25 de ani, ajutor de sef de post in localitatea Gura Raului, se grabea sa ajunga la examenul de licenta pe care trebuia sa-l sustina ieri dimineata. Martorii spun ca masina condusa de acesta circula cu viteza foarte mare si a depasit microbuzul cu copiii dintr-un ansamblu coral ce urma sa concerteze la Cernavoda. Masina subofiterul a agatat dubita si a ajuns pe contrasens in fata unui tir de care s-a izbit.
In urma impactului puternic, microbuzul si tirul s-au rasturnat, iar cei 12 elevi au ajuns la spital cu rani usoare. Politistul mort a fost scos dupa aproape o ora dintre fiarele contorsionate.
In localitatea maramureseana Baia Mare a avut loc, ieri dimineata, in jurul orei 04.10, cel mai grav accident din ultimii 15 ani. O masina cu sase tineri cu varste intre 17 ani si 27 de ani, care se intorceau de la discoteca, s-a izbit violent de un stalp din beton pe una din cele mai importante artere din oras, pe bulevardul Independentei. Cinci din ei au murit in cateva minute, striviti de fiarele contorsionate ale autoturismului marca Golf. Muresan, soferul autoturismului, era bodyguard intr-un club din Baia Mare. In ambele accidente politistii fac cercetari.