Mergi direct la conținut »
Traian Băsescu a pus tunurile pe Dăncilă: „Soluția corectă ar fi fost demisia voluntară a guvernului, dar la noi încă nu funcţionează bunul simţ politic”
Politică Libertatea > Ştiri > Politică > Traian Băsescu a pus tunurile pe Dăncilă: „Soluția corectă ar fi fost demisia voluntară a guvernului, dar la noi încă nu funcţionează bunul simţ politic”

Traian Băsescu a pus tunurile pe Dăncilă: „Soluția corectă ar fi fost demisia voluntară a guvernului, dar la noi încă nu funcţionează bunul simţ politic”

Traian Băsescu a scris pe Facebook, în urmă cu puțin timp, că guvernul ar fi trebuit să demisioneze. Fostul președinte al României a avertizat PNL - Alianța 2020 USR Plus și PMP că o eventuală moțiune de cenzură ratată  va consolida alianța PSD - ALDE la guvernare.

Băsescu a mai spus că decât să-și asume acest ric – al unei moțiuni de cenzură ratate – „mai bine plecăm în vacanță”.

Traian Băsescu a mai notat că demisia voluntară a guvernului ar fi fost de dorit după scandalul legat de proasta organizare a alegerilor europarlamentare. 

Iată integral mesajul postat în această dimineață de Traian Băsescu: 

Şi eu vreau un guvern al opoziţiei, dar…
Problema este dacă se poate. 
Până una alta, avem PNL – USR – PMP care sunt departe de a avea în Parlament numărul de voturi necesar reuşitei unei moţiuni de cenzură.
Şi dacă cele trei partide se înhăitează cu UDMR şi PRO România plus ceva “scursură” suplimentară adusă de Ponta de la PSD, lucrurile nu vor sta mult mai bine. Sigur, cu acest supliment de voturi moţiunea ar putea să reuşească. Problema este cum se va putea guverna într-o astfel de alianţă, în condiţiile în care UDMR are ca principal mod de parteneriat politic şantajul, iar Pro România minciuna (vezi votul de la alegerea lui Ciolacu).
Mă gândesc şi la faptul că o eventuală moţiune de cenzură ratată va consolida alianţa PSD – ALDE la guvernare. 
Pentru a stopa aplicarea Programului de Guvernare moşit de Dragnea şi pentru a aplica necesarele corecţii în economie, preşedintele Iohannis şi PNL – USR – PMP vor, pe bună dreptate, plecarea guvernului Dăncilă prin moţiune de cenzură. 
Singura problemă este dacă se poate. 
După succesul PNL şi USR- PLUS de la europarlamentare, trebuie exclus eşecul unei moţiuni de cenzură. Decât un eşec, care ar consolida alianţa PSD-ALDE-UDMR, mai bine plecăm în vacanţă.
PS – 1. Atenţie, PNL a câştigat alegerile pentru Parlamentul European şi nu pentru Parlamentul României. 
2. În astfel de situaţii soluţia corectă ar fi fost demisia voluntară a guvernului Dăncilă, dar la noi încă nu funcţionează bunul simţ politic.
3.Povestea alegerilor anticipate este doar diversiunea unora care vor să pară implicaţi ştiind bine că tehnic nu este posibil.


Mihai Grama, designerul scaunului papal: «Nimeni nu s-a așezat pe el, nu am făcut genul ăsta de glumă, pentru că este dedicat unei personalități»

Close
Închide
  Close