„Au aşteptat până când au fost siguri de eşec! Am văzut liderii opoziţiei, Orban, Barna şi Tomac la televizor. Erau ţanţoşi şi plini de importantă pentru că au depus o moţiune de cenzură împotriva guvernului. Săracii, se fac a fi opozanţi. Realitatea tristă este că, dacă Orban şi Barna nu sunt într-un blat cu PSD-ul, atunci sunt proşti (politicieni?) de-a binelea mai ales atunci când evaluează şansele de reuşită ale moţiunii. Momentul moţiunii a fost în septembrie, atunci când autorităţile intrau în curţile oamenilor şi le luau porcii, atunci când evenimentele din 10 August din Piaţa Victoriei erau încă proaspete, atunci când ALDE se distanţa de PSD pentru că lui Tăriceanu i se umflase capul şi în oportunismul lui proverbial credea că numai Dragnea este penal şi el nu, atunci când UDMR nu-şi rezolvase problema predării Limbii Române în şcolile de Limba Maghiară de către profesori calificaţi pentru predarea Limbii Române şi ameninţau cu ruperea protocolului, atunci când Bădălău îi trimitea scrisori deschise lui Dragnea, Gabriela Firea cerea demisia lui Carmen Dan iar puciştii se aliniau în spatele lui Stănescu”, a scris, vineri, pe Facebook, Traian Băsescu.

Fostul preşedinte a amintit că moțiunea de cenzură trebuia depusă în septembrie, însă lideri ai PNL și USR i-au transmis că nu era momentul.

Traian Băsescu a enumerat cinci motive pentru un eşec al moţiunii: „În noiembrie Tăriceanu a aflat că şi el este penal ca şi Dragnea ceea ce a făcut să i se desumfle capul şi să devină din nou solidar cu Dragnea, pentru că voturile care îl pot trimite în faţa procurorilor sunt la PSD; Emoţia legată de pesta porcină a trecut, despăgubirile s-au plătit, deci nu mai există presiune socială şi mediatică; În octombrie ministrul Educaţiei Naţionale este remaniat iar ordinul prin care se stabilea predarea Limbii Române în şcolile de Limba Maghiară de către profesori calificaţi este anulat, ceea ce îl readuce pe Kelemen Hunor la supuşenie şi faţă de Dragnea, nu numai faţă de Victor Orban; În noiembrie Dragnea reuşeşte să închidă focarele cu pucişti. Pe unii îi cumpără cu funcţii şi bani, pe alţii îi elimină restabilindu-şi un fragil control pe partid şi guvern; Emoţia evenimentelor din 10 august a trecut, mai ales că între timp românii au vazut la televizor intervenţii mult mai dure decât cele din Piaţa Victoriei la Paris şi Bruxelles”.

Traian Băsescu nu a ratat ocazia de a-i critica pe liderii PNL şi USR, despre care a spus că „simulează” opoziţia.

„Evident moţiunea de cenzură nu mai are nici o şansă. Orban, Turcan, Barna, Ghinea etc. au aşteptat cu depunerea unei moţiuni de cenzură până când au fost siguri că aceasta nu mai are nici o şansă să treacă. Liderii PNL şi USR ori sunt proşti (politicieni?) ori pur şi simplu simulează opoziţia înşelându-şi fără ruşine electoratul. Cert este că au aşteptat cu depunerea moţiunii de cenzură până când au fost siguri de eşec. PS – pentru a întări ideea de ‘opozitie onestă’ liderii USR, Barna, Ghinea şi încă trei, au ţinut ca azi, în ziua depunerii moţiunii împotriva Guvernului Dăncilă, să aibe discuţii şi poze rânjind cu gura până la urechi, cu doamna Dăncilă”, a încheiat fostul preşedinte Traian Băsescu.

Reprezentanții partidelor care susțin moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă, au depus, vineri dimineață, la Parlament moțiunea „Ajunge, Guvernul Dragnea-Dăncilă este ruşinea României”. Moţiunea se va citi luni, în plenul comun iar dezbaterea şi votul vor avea loc joi, a stabilit conducerea Parlamentului.


Citește și S-a deschis prima autostradă urbană din România. Șoferii vor putea ajunge de pe A3, București-Ploiești, până în Pipera în doar câteva minute!


 

Explicația transformării lui Alexandru Tudor: „La 20 de ani era o persoană normală. S-a schimbat complet după acea vizită”
GSP.RO

Explicația transformării lui Alexandru Tudor: „La 20 de ani era o persoană normală. S-a schimbat complet după acea vizită”

Urmărește cel mai nou VIDEO