Vrea să aducă trupele din Afganistan

Preşedintele Traian Băsescu a participat, ieri, la Conferinţa Internaţională de la Paris privind situaţia tensionată din Libia, organizată de preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy. Băsescu a mai declarat, ieri, că ţara noastră are în vedere, pe viitor, retragerea trupelor din Afganistan, dar calendarul exact al întoarcerii militarilor va fi stabilit doar de către generali. “Atunci când generalii vor spune că nu ne mai trebuie militari în zonă, îi vom retrage”, a declarat, ieri, Băsescu.

Cel puţin 60 de marinari români au fost sechestraţi

În ultimii cinci ani, cel puţin 60 de marinari români au văzut moartea cu ochii, după ce au fost sechestraţi de piraţii somalezi. În vreme ce unii au fost eliberaţi după câteva ore, alţii au rămas captivi luni întregi, timp în care s-au luptat pentru a supravieţui. “Am rămas fără mâncare, nu ne dădeau apă, nici medicamente dacă ne îmbolnăveam, şi uneori ne băteau”, povestea un marinar din Tulcea, care a fost captiv trei luni în 2009. Din fericire, la ora actuală, nu mai sunt marinari români sechestraţi, asta şi datorită intensificării patrulelor multinaţionale din zona coastelor somaleze. Navele de război prezente acolo i-au pus pe fugă pe infractori.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.