Alina Feiruz Gerez s-a născut la Bucureşti, în 1975, din mamă româncă şi tată sirian. A studiat limba arabă la Şcoala Irakiană din Capitală, a absolvit Academia de Studii Economice, s-a mutat la Istanbul în 1996, s-a căsătorit cu un cetăţean turc în 1997 şi a obţinut cetăţenia turcă un an mai târziu.

Primul ei salariu a fost de 300 de dolari

“În Turcia, am lucrat prima oară ca interpret pentru un consilier turc, contra unui salariu de 300 de dolari. Ulterior, am lucrat pentru Consulatul General al României şi pentru Ambasada României la Istanbul, pentru Cabinetul de Comerţ Exterior al Turciei şi, ocazional, pentru Mircea Lucescu, în perioada în care era antrenor la Beşiktaş (n.r. – 2002-2004)”, ne-a4034-154418-ap2.jpg povestit Alina.

Pentru că stăpâneşte bine limba turcă, a început să fie din ce în ce mai solicitată cu ocazia vizitelor înalţilor oficiali ai României. Aşa a ajuns să traducă pentru fostul preşedinte Ion Iliescu şi pentru actualul şef al statului, Traian Băsescu. În 2004 şi-a întemeiat propria afacere, Statu Consulting, care intermediază în special relaţiile dintre firmele româneşti şi cele turceşti. “Nu pot să mă plâng, dar mai este mult până să-mi îndeplinesc visul, acela de a patrona un holding pe relaţia România – Turcia”, ne-a declarat Alina.

Reacția mercenarilor lui Horațiu Potra când au aflat că alegerile au fost anulate: „Acuma trebuie făcut ceva, mers peste ei și dat foc!”
Recomandări
Reacția mercenarilor lui Horațiu Potra când au aflat că alegerile au fost anulate: „Acuma trebuie făcut ceva, mers peste ei și dat foc!”

Locuinţă de 100.000 €

Chiar dacă propria afacere îi merge bine, Alina Feiruz Gerez nu duce o viaţă luxoasă. Locuieşte alături de soţul ei, Ayhan, tehnician dentar, şi căţeluşa Hera într-un apartament evaluat la 100.000 de euro şi conduce un autoturism Volvo, nu foarte nou. Printre hobby-urile ei se numără călătoriile în ţările exotice, pictura şi jocul de puzzle.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Erau de nedespărțit, dar acum s-a aflat de ce Denisa Tănase s-a distanțat de sora ei, Raluca. Totul a pornit de la un fost iubit și mulți au rămas fără cuvinte când au auzit ce s-a întâmplat între ele: „N-am acuzat-o nicio secundă..."
Viva.ro

Povestea căsniciei lui Mircea Diaconu cu Diana Lupescu: „Prima dată ne-am ținut de mână după ce ne-am căsătorit”
Libertateapentrufemei.ro
Povestea căsniciei lui Mircea Diaconu cu Diana Lupescu: „Prima dată ne-am ținut de mână după ce ne-am căsătorit”
De unde provin, de fapt, dulciurile Roshen, unele dintre cele mai căutate în magazine. Au acaparat întreaga țară, sunt delicioase și nu costă deloc mult. Românii cumpără napolitane, ciocolate, biscuiți, jeleuri sau bomboane
FANATIK.RO

Romina Gingașu, apariție glam într-o ținută stylish cu sacou masculin și cizme lungi din piele. Soția miliardarului Piero Ferrari a atras toate privirile. FOTO
Elle.ro
Romina Gingașu, apariție glam într-o ținută stylish cu sacou masculin și cizme lungi din piele. Soția miliardarului Piero Ferrari a atras toate privirile. FOTO
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu au devenit virale pe internet / FOTO
Staţiunea desprinsă din basme care încântă turiştii cu peisaje autentice de iarnă şi câini Husky
Observatornews.ro
Staţiunea desprinsă din basme care încântă turiştii cu peisaje autentice de iarnă şi câini Husky
Horoscop 15 decembrie 2024. Capricornii au acces la propria intuiție, pot distinge cu mai multă ușurință și vor face alegeri mai înțelepte
HOROSCOP
Horoscop 15 decembrie 2024. Capricornii au acces la propria intuiție, pot distinge cu mai multă ușurință și vor face alegeri mai înțelepte

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI