Trei persoane care vindeau cannabis, arestate în Arad. Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad și ai Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – B.T. Arad, au efectuat marți, 5 septembrie, trei percheziții domiciliare, la persoane bănuite de trafic de droguri de risc și mare risc.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate 100 de grame de cannabis, ambalaje utilizate pentru comercializarea drogurilor, cântare, râșnițe și un pistol cu gaze.
Din cercetări a reieșit că, în cursul anului 2017, mai multe persoane ar fi comercializat cannabis și pastille XTC, pe raza municipiului Arad.
Față de trei persoane, cu vârste cuprinse între 24 și 40 de ani, s-a luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, iar magistrații Tribunalului Arad au emis joi, 7 septembrie, mandate de arestare preventivă pe numele celor trei.
La acțiune au participat și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din Inspectoratul de Poliție Județean Arad.
FOTO - Poliția Română