Trei "badante" românce, o mamă și fiicele sale, au fost arestate în Italia pentru că au golit contul unei bătrâne de circa 300.000 de euro. Cele trei au primit de la bătrână, în mai multe tranșe, diverse sume de bani, prin transfer bancar, numerar și cecuri, ajungând astfel la impresionanta sumă de 300.000 de euro.Luminița Fita, în vârstă de 49 de ani, și fiicele ei, Elena Lucreția Fita (30 de ani) și Anca Cornelia Fita (32 de ani), au fost pârâte autorităților de o rudă a bătrânei, care a realizat că româncele au profitat de vulnerabilitățiele bătrânei, care nu prea mai realiza valoarea banilor, a anunțat rotalianul.com.
Cele trei au fost acuzate că s-au folosit de starea precară de sănătate a bătrânei. După o analiză minuțioasă a plăților făcute de bătrână s-a ajuns la concluzia că aceasta a fost păcălită de cele trei femei românce.Tribunalul din Catania a emis un ordin de arestare pe numele celor trei, toate fiind acuzate de exploatarea unei persoane vulnerabile.