Măsura vine după ce Trump s-a întâlnit cu omologul său chinez, Xi Jinping. Cei doi au decis reluarea negocierilor comerciale.

Negocierile au intrat în colaps în luna mai, după ce SUA au acuzat China că reneagă toate promisiunile făcute anterior.

SUA acuză China că fură proprietatea intelectuală a companiilor americane, pe care le forțează să facă transferuri de tehnologie în China dacă vor să intre pe această piață. De asemenea, SUA nu este de acord cu subvențiile de stat oferite de China.

Concomitent, Huawei este acuzată de spionaj. Departamentul Comerțului a impus sancțiuni dure împotriva Huawei, care nu mai poate acum să procure nimic de la companiile americane.

Probleme pentru producătorii de cipuri

Astfel, Huawei nu mai poate cumpăra cipuri și nu mai poate furniza sistemele de operare Android și Windows pe produsele sale.

Huawei a avertizat că vânzările sale ar putea scădea cu 30 de miliarde de dolari și acum își dezvoltă propriul sistem de operare.

Trump a spus sâmbătă că măsura nu este corectă pentru furnizorii americani de cipuri. Broadcom a avertizat deja că sancțiunile vor afecta veniturile companiei.

El a mai spus că autoritățile vor studia dacă să scoată Huawei de pe lista sancțiunilor.

Suspiciunile în privința spionajului rămân, ca și sancțiunile în privința echipamentelor specializate.

Avertisment din partea republicanilor

Totuși, senatorul american Marco Rubio, un republican, l-a avertizat pe Trump să nu folosească Huawei pentru negocierea comercială cu China.

Urmărește-ne pe Google News
„Să o întrebe pe soția dânsului cine sunt”. Dan Șucu, înțepat de un important om de afaceri din România
GSP.RO
„Să o întrebe pe soția dânsului cine sunt”. Dan Șucu, înțepat de un important om de afaceri din România
ȘOC! Țara din Europa în care va urma la război, după ce Rusia termină cu invazia din Ucraina. Declarațiile făcute la Davos
Playtech.ro
ȘOC! Țara din Europa în care va urma la război, după ce Rusia termină cu invazia din Ucraina. Declarațiile făcute la Davos
Zâmbitori și plini de speranță: Ultima fotografie de grup a copiilor ucişi în masacrul din Texas. Mărturia terifiantă a unui coleg
Observatornews.ro
Zâmbitori și plini de speranță: Ultima fotografie de grup a copiilor ucişi în masacrul din Texas. Mărturia terifiantă a unui coleg
Horoscop 26 mai 2022. Capricornii sunt în plină revoluție în familie, pornită de ei și continuată de alții sau invers
HOROSCOP
Horoscop 26 mai 2022. Capricornii sunt în plină revoluție în familie, pornită de ei și continuată de alții sau invers
Liderul cecen Ramzan Kadyrov: Ucraina este deja o problemă închisă. Sunt interesat de Polonia
Știrileprotv.ro
Liderul cecen Ramzan Kadyrov: Ucraina este deja o problemă închisă. Sunt interesat de Polonia
Răzbunarea oligarhului pedepsit de Putin. A dezvăluit următoarele 3 ţări europene atacate de Rusia: "Societatea rusă se pregăteşte"
Orangesport.ro
Răzbunarea oligarhului pedepsit de Putin. A dezvăluit următoarele 3 ţări europene atacate de Rusia: "Societatea rusă se pregăteşte"
Sânziana Negru: „Asta înseamnă timeless – reinterpretare.”
PUBLICITATE
Sânziana Negru: „Asta înseamnă timeless – reinterpretare.”