Principalele declaraţii făcute de Tudorel Toader:

  • Voi merge la Guvern şi am o altă întrevedere cu doamna prim-ministru
  • Voi porni de la voinţa politică exprimată în CEx şi anume de retragere a sprijinului politic pentru subsemnatul
  • Voi porni de la faptul că prim-ministrul are rolul decisiv, atât în formarea Guvernului, cât şi în revocarea unor dintre membrii Guvernului
  • Iau în considerare şi faptul că orice autoritate trebuie să aibă asigurată continuitatea activităţii. Voi rămâne la minister până când în Monitorul Oficial apare numele şi prenumele noului ministru al Justiţiei
  • Merg la Guvern şi prezint doamnei premier demisia din funcţia de ministru

Social-democraţii au decis miercuri să îi retragă sprijinul politic, pe motiv că ar fi întârziat acte normative, că nu le-ar fi avizat la timp şi că nu a comunicat bine.

În această dimineaţă, Tudorel Toader s-a întâlnit cu premierul Viorica Dăncilă. În timpul discuţiilor, prim-ministrul l-a anunţat că se aşteapta ca el să demisioneze. Ministrul Justiţiei nu s-a arătat atunci foarte încântat de această variantă.

„Doamna prim-ministru, după lege, nu poate ceară demisia. Demisia este o decizie personală, dar voința dânsei am văzut-o. Am asigurat-o că astăzi și până la sfârșitul programului voi da răspunsul”, a spus Tudorel Toader.

PSD l-a propus la Ministerul Justiţiei pe deputatul Eugen Nicolicea. Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat tot astăzi că se va decide până la începutul săptămânii viitoare asupra remanierii guvernamentale.

Citeşte şi: Klaus Iohannis nu intenţionează să vorbească cu Tudorel Toader: „Nu pot să semnez nişte acte fără a evalua urmările întregii remanieri”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.