Adrian Iosif Cocoană, medicul din Timişoara care, pe 19 august, a intrat cu Ferrariul pe trotuar, omorându-l pe tânărul Lucian Reja (28 de ani) şi rănind-o grav pe prietena acestuia, poate să-şi petreacă Sărbătorile în sânul familiei. Magistraţii Tribunalului Dolj au decis, sâmbătă, să fie judecat în stare de libertate, cu interdicţia de a părăsi oraşul de domiciliu.

A împlinit 33 de ani în arest

Decizie surprinzătoare a judecătorilor din Dolj, în recursul formulat de Adrian Iosif Cocoană. “Ucigaşul din Ferrari” a fost eliberat la o zi după ce a împlinit 33 de ani, în timp ce un alt complet de judecată, tot de la Craiova, îi dăduse încă 60 de zile de arest preventiv. “Actuala decizie a magistraţilor Tribunalului Dolj nu are nici o legătură cu dreptatea. Voi face plângere la CSM şi la DNA pentru a se sesiza cu privire la aceşti judecători care au încălcat legea. Recursul era programat pentru luni şi ei au judecat sâmbătă”, a declarat Florin Kovacs, avocatul Aureliei Grămescu, mama lui Lucian.

Femeia a fost distrusă în momentul în care a aflat hotărârea magistraţilor doljeni: “De Crăciun, eu voi face pomană pentru fiul meu, în timp ce Cocoană, cel care mi-a ucis băiatul, va sărbători, lângă brad, alături de familie şi va ciocni un pahar cu şampanie. Judecătorii l-au eliberat pe furiş, în weekend. E revoltător!”.

3849-112780-masina.jpg
Pe 19 august, Adrian Iosif Cocoană, aflat la volanul unui Ferrari, l-a accidentat mortal pe Lucian Reja (28 de ani) şi a rănit-o grav pe prietena lui. El a fugit de la locul faptei, dar s-a predat după două zile. Judecătorii timişoreni l-au ţinut după gratii până sâmbătă, când l-au eliberat, socotind că nu prezintă pericol social.

Alţi «şoferi de lux», cercetaţi de poliţie

Cătălin Plăpcianu
Cătălin Plăpcianu, de 23 de ani, un tânăr de bani gata din protipendada Capitalei, a băgat în spital o tânără în timpul unei curse nebuneşti, derulată pe Calea Dorobanţi, în Bucureşti. De atunci au trecut şase luni, dar dosarul penal pentru vătămare corporală nu a ajuns în instanţă. În accident au mai fost rănite alte două persoane.

Alin Cocoş
Pe 22 februarie, fiul vitreg al Elenei Udrea, Alin Cocoş, a fost implicat într-un accident, produs pe DN1, lângă Movila Vulpii, Prahova. La zece luni de la tragedie, în care au murit o femeie însărcinată în cinci luni şi fetiţa ei, de doi ani şi jumătate, s-a stabilit că Alin circula cu viteză regulamentară, iar vinovat e Sorin Tache, şoferul Daciei care “i-a răsărit” în faţă.

George Ardelean
La sfârşitul lunii iulie, Vasile Anton şi Mihaela Drăgoi au ajuns în stare gravă la spitalul din Constanţa, după ce au fost călcaţi de o maşină pe plaja din Costineşti. Æoferul George Ardelean, fiul unei persoane influente din Constanţa, s-a ales cu dosar penal, însă, ca orice “băiat de bani gata”, e cercetat în stare de libertate.

Cornel Nistorescu
Ziaristul Cornel Nistorescu are pe conştiinţă doi motociclişti, pe care i-a schilodit în urma unui accident rutier, provocat pe bd. Lascăr Catargiu, din Capitală, după ce a traversat cu jeepul său scuarul dintre sensuri, printr-un loc destinat doar pietonilor.

FOTO | Splendoare pe Ghencea » Apariție răvășitoare la meciul CSA Steaua - Astra
PARTENERI - GSP.RO
FOTO | Splendoare pe Ghencea » Apariție răvășitoare la meciul CSA Steaua - Astra
Doliu imens în televiziune. Vestea tristă a dimineţii a fost dată de Dan Negru
Playtech.ro
Doliu imens în televiziune. Vestea tristă a dimineţii a fost dată de Dan Negru
Medic: O femeie de 80 de ani a spus că nu vrea să se vaccineze anti-Covid de teamă că rămâne sterilă
Observatornews.ro
Medic: O femeie de 80 de ani a spus că nu vrea să se vaccineze anti-Covid de teamă că rămâne sterilă
Horoscop 19 octombrie 2021. Scorpionii trebuie să iasă din propria minte, cea care acum le condiționează deciziile
HOROSCOP
Horoscop 19 octombrie 2021. Scorpionii trebuie să iasă din propria minte, cea care acum le condiționează deciziile
O chelneriță a izbucnit în lacrimi când a văzut bonul. Ce i-a scris o femeie care a refuzat să lase bacșiș. VIDEO
Știrileprotv.ro
O chelneriță a izbucnit în lacrimi când a văzut bonul. Ce i-a scris o femeie care a refuzat să lase bacșiș. VIDEO
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Telekomsport
Scene interzise cardiacilor. Mai multe vedete, orgie greu de imaginat. Cum au fost surprinse
Lasă-ți cardul acasă! Cum să plătești cu telefonul mobil și la ce te ajută
PUBLICITATE
Lasă-ți cardul acasă! Cum să plătești cu telefonul mobil și la ce te ajută